Românii acceptă să fie călcaţi în picioare!

luni, 17 iunie 2019, 08:06
2 MIN
 Românii acceptă să fie călcaţi în picioare!

* Ieri am sărbătorit Rusaliile, zi de care s-au legat şi multe obiceiuri populare; de trei dintre ele s-au legat şi evenimente nedorite…

* Dacă plouă în sâmbăta Rusaliilor va fi un an mănos… Cei din Machitori au aranjat cu paparudele să fie ploaie şi an mănos: sâmbătă, la 10.00, nori negri se adunaseră pe cerul comunal, la 11.00 a început ploaia, cu trăsnete şi vijelie, iar la 12.30 a pornit şi grindina. Până la 13.00, toate ogoarele, viile şi livezile localităţii erau rezolvate, că nimeni nu mai ştia care a fost livada şi care via, ogorul sau căminul cultural. La 14.15 a venit o viitură de la munte, luând cu ea podul, opt case, cireada şi bufetul comunal, cu tot cu consumatorii de la faţa locului (adică populaţia activă a localităţii). La 16.30 au venit reporteri, care au spus în direct că "Oamenii au rămas fără agoniseala de-o viaţă, dar sunt convinşi că 2019 va fi un an mănos".

* De Rusalii se ung uşile şi ferestrele cu usturoi şi leuştean, pentru a feri casa de duhurile rele… Marcela Scamă, gospodină din Consumatori, a spălat mai întâi uşile şi ferestrele, le-a uns cu ulei, să lucească, apoi le-a frecat cu usturoi şi cu leuştean, dar nu s-a oprit acolo: le-a uns şi cu ceapă, pătrunjel, ţelină şi păstârnac. Le-a mai frecat încă o dată, cu piper, cimbru, dafin, oţet şi sare, apoi s-a înfiorat de plăcere: un miros perfect, echilibrat, sublim, un parfum vestind de departe măiestria doamnei în arta culinară! După cinci minute, câţiva săteni beţi, care veneau de la bufet, au intrat în curtea doamnei şi i-au mâncat uşile şi ferestrele…

* Bolnavii se fac bine dacă îi calcă în picioare vătaful căluşarilor, de Rusalii… Fiindcă doctorul de la dispensar a plecat la muncă în Italia, locuitorii din Acarieni sunt nevoiţi să apeleze la reţetele din bătrâni: de Rusalii, zeci de săteni aşteptau să se voteze în Consiliul Local şeful căluşarilor, care urma să calce bolnavii; fuseseră depuse patru candidaturi, dar cea a doamnei Melamina Pânză a fost respinsă, deoarece nu există funcţia de căluşăreasă (căluşăriţă?). A fost scos de pe listă Anton Clismă, din cauză că e prea gras şi i-ar strivi pe bieţii pacienţi şi au rămas Gică Burete şi Maxim Maimuţă, rivali şi în afaceri, fiind patronii celor două bufete. Burete a promis că taie datoriile de pe caiet, dar a câştigat Maimuţă, care a anunţat că dă o lună de consumaţie gratuită. Uns vătaf al căluşarilor, acesta a îmbrăcat costumul tradiţional, şi-a pus bocancii grei, cu cuie pe tălpi, şi a cerut să o vindece prin călcare pe Varvara Scamă, soacra sa.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii