Romeo Vatră: Proiectul de extindere a Aeroportului urmează să primească undă verde săptămâna viitoare

vineri, 03 septembrie 2021, 10:16
1 MIN
 Romeo Vatră: Proiectul de extindere a Aeroportului urmează să primească undă verde săptămâna viitoare

Romeo Vatră, noul director general provizoriu al Aeroportului Iaşi, a susţinut prima sa conferinţă de presă în noua calitate pe care o are. El a spus că în acest moment la Aeroportul Iaşi sunt 26 de curse externe şi doar una internă-Bucureşti. 

"Dar eu sunt acum aici pentru implementarea proiectului terminalului de pasageri T4", a mai detaliat el. A mai precizat că mandatul e de doar două luni, până la 18 octombrie. Vatră s-a referit la o optimizare a cheltuielilor, un prim pas fiind verificarea cheltuielilor existente. Trei proiecte pentru fonduri europene vizează acelaşi lucru: sistem de pază video, echipamente pentru creşterea gradului de siguranţă pe Aeroport şi eficientizarea activităţii aeroportuare. Cât priveşte proiectul de construire a T4 şi de extindere a parcării, el este definitivat – a spus Vatră – şi urmează să primească unda verde săptămâna viitoare într-o şedinţă extraordinară anunţată ieri şi de preşedintele Costel Alexe.

Valoarea proiectului este de aproape 450 de milioane de lei, capacitatea noului terminal fiind de 3,3 milioane de pasageri pe an (500 pe oră, în primă fază, în 2025).

Comentarii