Ruşii ameninţă că vor bombarda podul Galați-Giurgiulești

joi, 22 iunie 2023, 15:07
1 MIN
 Ruşii ameninţă că vor bombarda podul Galați-Giurgiulești

Autoritățile de la Chișinău condamnă declarațiile guvernatorului din Herson,  Vladimir Saldo, care a sugerat că armata rusă va lovi podul de la Giurgiulești, transmite portalul Noi.md.

”Republica Moldova condamnă cu fermitate declarațiile recente ale unui reprezentant al Federatiei Ruse din Herson, teritoriu ucrainean aflat sub ocupație rusă, în care a fost amenințată direct țara noastră. Astfel de declarații sînt total inacceptabile. Nu vom tolera un astfel de limbaj îndreptat împotriva Republicii Moldova. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene va convoca, în regim de urgență, șeful misiunii diplomatice al Federației Ruse in Republica Moldva, solicitîndu-i explicații corespunzătoare”, se arată într-o notă oficiale a Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău.

Guvernatorul Hersonului, Vladimir Saldo, a amenințat că armata rusa va lovi podul de la Giurgiulești ca răspuns la atacul de azi al ucrainenilor asupra unui pod care leagă regiunea ucraineana Herson de Crimeea. „Coordonatele podurilor din regiunea Odesa, din Giurgiulești în Moldova, care a fost în componenta Ucrainei, dar a fost transmisă pe Dunăre de regimul Iușcenko, toate aceste coordonate sunt cunoscute și în curînd va fi un răspuns destul de serios”, a spus Saldo.

De mențioant că potrivit oficialilor numiți de Rusia din regiunea Herson și peninsula Crimeea în această dimineață ucrainenii au lovit cu rachete podul Chongar care leagă părtile controlate de Rusia din regiunea Herson de peninsula Crimeea.

Comentarii