S-a aflat cine este ucigașul celor două femei de la Botoșani. Nu e copila de 13 ani, căreia i s-a înscenat omorul

duminică, 10 aprilie 2022, 10:17
2 MIN
 S-a aflat cine este ucigașul celor două femei de la Botoșani. Nu e copila de 13 ani, căreia i s-a înscenat omorul

Răsturnare de situație în cazul dublei crime din satul Poiana, comuna Cristinești, în care două femei, mama și fiica acesteia, au fost găsite cu gâturile tăiate în propria gospodărie.

Principala persoană bănuită de comiterea celor două fapte ar fi fost o copilă în vârstă de doar 13 ani. Însă, potrivit anchetatorilor, cel care ar fi comis odioasele crime ar fi, de fapt, tatăl vitreg al acesteia, un bărbat în vârstă de 39 de ani. Astfel, bărbatul a fost reținut de polițiști în cursul serii de vineri, după o anchetă maraton, care a însemnat mai multe audieri, cercetări repetate la locul crimei și o multitudine de expertize. Acesta a fost prezentat sâmbătă la amiază pentru audieri, urmând ca spre seară să fie prezentat cu propunerea de arestare preventivă. De precizat este faptul că înainte de a ajunge în fața procurorilor pentru audiere, bărbatul a negat vehement implicarea sa în crimele oribile. Ulterior, după ce i-a fost prezentat întregul probatoriu, acesta a ieșit cu capul plecat, fără a mai comenta nimic.

Cel mai probabil, copila a fost obligată să ia vina asupra ei pentru a induce în eroare anchetatorii, dar și pentru că, potrivit legii, un minor sub vârsta de 14 ani nu poate răspunde legal pentru faptele sale şi nu poate fi nici măcar acuzat.

Caz soluționat și cu ajutorul psihologilor
Unul dintre cele mai dificile și sensibile cazuri de rezolvat în întreaga istorie postdecembristă a județului, este soluționat și cu ajutorul psihologilor de la DGASPC, care au discutat cu fetița și i-au oferit un mediu în care să se simtă sigură și protejată, ca astfel să poată povesti cu exactitate firul evenimentului care a îngrozit întreaga comunitate.

Se presupune că fetița a fost chiar martora crimelor sângeroase, care, potrivit anchetatorilor, au fost făcute în stilul unor execuții. Astfel, bărbatul a utilizat cuțitul într-un mod similar cu cel al sacrificații unui animal. Astfel, potrivit acestora, cuțitul fost introdus în jugulară și apoi a fost făcută o tăietura mare, ca sângerarea să fie cât mai mică la exterior.

Cele doua femei, mamă şi fiică, au fost găsite fără viață duminică dimineaţă, pe 3 aprilie. Un vecin a găsit-o pe fiica de 54 de ani cu gâtul tăiat în propriul pat şi a ieşit din casă, anunţând poliţia. Oamenii legii au descoperit, ulterior, şi trupul neînsufleţit al mamei, de 82 de ani, care fusese ucisă prin acelaşi procedeu şocant.

Sursa: monitorulbt 

Comentarii