S-a stins o somitate a lumii matematice: Petru P. Caraman, fost senator PNȚCD de Iași

Petru P. Caraman s-a născut la 20 iunie 1930 la Bucureşti. A fost admis primul la examenul de admitere la Facultatea de Medicină din Iaşi în anul 1949, însă examenul i-a fost anulat direct de către ministrul comunist Vasile Mârza pentru vina de a fi fiul celui mai mare etnograf din sud-estul Europei. Obligat fiind de regimul comunist, s-a readaptat intelectual şi profesional urmând cursurile Facultăţii de Matematică-Fizică, pe care a absolvit-o în 1953. A fost cercetător ştiinţific la Institutul de Matematică al Academiei Române, Filiala Iaşi, obţinând în anul 1962 titlul de doctor în matematică. Este autor a sute de lucrări publicate atât în ţară, cât şi în Finlanda, Franţa, Italia, Polonia, Japonia, Germania şi Anglia. A fost premiat de Academia Română în anul 1968, în 1972 a devenit doctor docent şi membru al American Mathematical Society, iar în 1992 a devenit membru al Societăţii Matematicienilor din România. A participat la congrese ştiinţifice internaţionale, organizate în Bulgaria, Finlanda, Franţa, Germania, Italia, Polonia, SUA, URSS şi în alte ţări.

A fost fiul savantului etnograf Petru Caraman, epurat de la Universitatea din Iaşi în anul 1947, care, printre altele, a făcut parte dintr-un grup de rezistenţă condus de preotul Dumitru Sandu Matei. Mama sa a fost Alice Caraman, fiica lui Joseph Julius Sibi, consul francez la Iaşi, şi sora binecunoscutei Charlotte Sibi, cea mai proeminentă figură a laicatului romano-catolic din Dieceza de Iaşi. Întreaga sa viaţă s-a străduit să urmeze modelul de viaţă pe care l-a reprezentat tatăl său. Mama episcopului Florentin Crihălmeanu, de pioasă amintire, trecut la Domnul la 12 ianuarie 2021, a fost sora sa. Petru Caraman, unchiul episcopului, i-a purtat nepotului său un respect deosebit.

După căderea regimului comunist Petru Caraman a condus, la Iaşi, Asociaţia Solidaritatea Universitară şi a activat în asociaţiile civice şi monarhiste care militau în perioada respectivă pentru democratizarea ţării şi pentru revenirea Regelui Mihai în România. A fost totodată un animator al Alianţei Civice şi colaborator al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, făcându-se remarcat în cadrul marilor mitinguri ale opoziţiei democratice din perioada 1990-1996. În perioada 1996-2000 a fost senator în Parlamentul României din partea Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, unde s-a făcut remarcat prin diverse iniţiative legislative şi declaraţii parlamentare, inclusiv pentru retrocedarea tezaurului de la Moscova.

A fost un participant asiduu la sesiunile de comunicări ştiinţifice organizate de Memorialul Sighet, condus de scriitorii Romulus Rusan şi Ana Blandiana, participând, de asemenea, la publicaţii prestigioase cu articole de factură istorică şi memorialistică. A fost constant preocupat de ideea creării unei baze de date referitoare la crimele Securităţii şi ale regimului comunist românesc şi a susţinut comunicări istorice cu o mare pasiune, folosind un stil propriu, documentat şi precis, dovedind astfel că un strălucit matematician poate excela şi în ştiinţele umaniste.

Profesorul Caraman a considerat drept o datorie de onoare imperativul rememorării victimelor regimului comunist, cu referire la tinerii României care n-au fost spectatori pasivi ai instaurării comunismului românesc, ci, dimpotrivă, au luptat până la sacrificiu. Prin atitudinea sa civică şi prin articolele de deconspirare a regimului comunist, a oferit un model demn de urmat chiar pentru istoricii anilor `90, neinteresaţi de sistemul represiv concentraţionar şi sacrificiul unor generaţii de români.

Mai puţin cunoscut astăzi este faptul că profesorul Petru P. Caraman a fost un apropiat şi un colaborator de încredere al Preasfinţitului Petru Gherghel, contribuind la recuperarea de către Biserica noastră locală a unor proprietăţi confiscate de autorităţile comuniste în anii `50, prin identificarea documentelor de proprietate în cadrul Arhivelor Naţionale ale României. De asemenea, cu binecuvântarea Excelenţei Sale Petru Gherghel, senatorul Caraman m-a însoţit în anii 1996-1997 în campaniile arhivistice în Arhivele SRI, arhivele Direcţiei Generale a Penitenciarelor şi ale Penitenciarului Jilava care au vizat descoperirea dosarelor episcopului martir Anton Durcovici, ale preotului martir Dumitru Sandu Matei, ale preotului profesor Rafael Friedrich şi altele.

"De la agonie la extaz şi înapoi la agonie" pot caracteriza astăzi acei ani în care împreună cu profesorul senator Petru Caraman m-am aflat pe urmele martirilor, în încercarea disperată de a afla şi obiecte personale ale episcopului, pe care generalul de Securitate Ady Ladislau le-a sustras din săculeţul episcopului, pe când se afla încarcerat la Sighet – inelul episcopal, crucea pectorală, ceasul şi altele.

Senatorul Caraman ne-a protejat atunci interesele şi dreptul Bisericii la propria sa memorie, fiind cel care găsea întotdeauna calea de a deschide uşile ferecate ale instituţiilor militare şi civile succesoare ale fostelor organisme de represiune din perioada dictaturii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Descurajat, în anul 1998, senatorul Caraman mi-a mărturisit faptul că aproape nimeni în România, nici partidul politic pe care îl reprezenta în Parlament, cu excepţia Memorialului Sighet, a Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi a emisiunii Memorialul Durerii realizată de doamna Lucia Hossu Longin, nu manifesta interes pentru recuperarea memoriei martirilor şi a victimelor regimului comunist. "Cauza Durcovici" îi datorează enorm ilustrului matematician şi "om al Cetăţii", Petru Caraman, care a promovat-o cu ocazia unor manifestări ştiinţifice şi chiar de la tribuna Parlamentului. A avut de asemenea un rol esenţial în desecretizarea dosarului părintelui Dumitru Sandu Matei, executat prin împuşcare la 21 februarie 1951, de care se simţea ataşat personal, părintele Matei fiind cel care contribuise într-o perioadă la formarea sa spirituală.

S-a stins, la vârsta de 90 de ani, după aproape două decenii de suferinţă, adăugate la finele vieţii deceniilor tinereţii, marcate de experienţa traumatizantă a persecuţiei, terorii şi blocării accesului la studii. În deceniile ceauşiste a luptat în permanenţă cu sistemul, care i-a refuzat dreptul la o catedră universitară. Prin dispariţia sa, Iaşul şi comunitatea academică au pierdut o personalitate de talie internaţională şi un lider al societăţii civile postdecembriste. Personal, regret faptul că din cauza anilor săi lungi de suferinţă, nu i-am putut mulţumi niciodată aşa cum s-ar fi cuvenit pentru dăruirea, tenacitatea şi umilinţele personale asumate în numele meu, pentru apărarea adevărului.

Dumnezeu să-l răsplătească cu viaţă şi fericire veşnică şi să ne ajute să-i cinstim mereu memoria, plecându-ne în faţa lui încercând să-i urmăm exemplul de caritate, empatie şi curaj. (Danut Dobos)

Sursa: ercis.ro