Să iertăm, dar să nu uităm! (P)

De ceva vreme am început să am o îndoială: suntem un popor – astăzi – lipsit de demnitate, care mai și uită repede imediat ce i s-a aruncat o fumigenă. Din păcate, lipsiți de demnitate și fără de cuvânt sunt și guvernanții care au ajuns acolo prin trădări și alianțe împotriva firii, din moment ce n-au fost în stare singuri nici să-și convingă electorii, dar nici să-și doboare adversarii. Să zicem că supărarea n-ar fi prea mare, mizând pe faptul că … asta e politica de la noi: se bazează pe talentul de a vinde gogoși plebei, care se lasă cumpărată din motive de neştiință şi sărăcie.

Grav este că prea ne iau drept niște maimuțe cobai. Dar să le punctăm pe rând. Mai întâi, au reușit contraperformanța de a îndatora țara cu peste 10 miliarde de euro, în mai puțin de un an. Dacă privim în trecutul nu prea îndepărtat, trebuie menționat faptul că în perioada 1980 – 1989 cu sacrificiile întregului popor (vă reamintiți, sper!), Ceauşescu a rambursat o datorie externă de 10 mld $, $ ce fuseseră  folosiți în modernizarea industriei româneşti. Revenind la prezent, după surlele şi trâmbițele din campania electorală a urmat blocarea majorărilor salariale, dar și alte năzdrăvănii, de altminteri, bătute în cuie(legiferate) încă de anul trecut. Cu toate că inflația a mușcat adânc din lefuri, taxele au tot apărut unele peste altele, mai mult de atât unele s-au și majorat. Dacă ar fi știut ei, susținătorii chiar și ocazionali ai „dreptei”, cât de strâmbe vor fi deciziile de-acum, oare cum s-ar fi orientat la alegerile trecute?

Nici acum nu pricep cum de i-au ales tot pe cei care, cu toată pandemia, timp de aproape un an le-au închis firme, prăvălii și piețe, restaurante şi hoteluri, lăsând drum liber super și hypermarketuri-lor invadatoare, dealtfel o minge ridicată la fileu tot bogaților care controlează resursele și nu numai. Mi-e din ce în ce mai clar că actuala guvernare, clădită pe interese mai degrabă de grup, este incapabilă de a găsi soluții pentru bunăstarea acestui neam. Mă gândesc şi la faptul că împrumuturile luate de la străini au ca scop tot înavuțirea celor puțini şi bogați tot pe spatele poporului martir atât de iubit de marele Eminescu.

Cred că şi astăzi vă răscolesc slovele scrise de „Luceafăr”, cu ani şi ani în urmă, care se potrivesc „mănușă” la vremurile de-acum: „Iubesc acest popor bun, blând, omenos, pe spatele căruia diplomaţii croiesc charte şi războaie, zugrăvesc împărăţii despre care lui nici prin gând nu-i trece. Iubesc acest popor care nu serveşte decât de catalige tuturor acelora ce se-nalţă la putere, popor nenorocit care geme sub măreţia tuturor palatelor de gheaţă ce i le aşează pe umeri”. Nu cred că avem cum să-i iertăm pe mulți dintre neaveniții din politichie care ne-au distrus încrederea și speranța că ne va fi și nouă mai bine, după secole de rău. Sau să iertăm, dar să nu uităm?