Sârbul Borisa Simanic şi-a pierdut un rinichi după o lovitură primită la Mondialele de Baschet

luni, 04 septembrie 2023, 20:03
2 MIN
 Sârbul Borisa Simanic şi-a pierdut un rinichi după o lovitură primită la Mondialele de Baschet

Baschetbalistul sârb Boris Simanic nu va mai putea juca la Campionatul Mondial de Baschet după ce a pierdut un rinichi în urma unei lovituri primite într-unul din meciurile disputate, a anunţat luni Federaţia Sârbă de Baschet.

În timpul meciului dintre Serbia şi Sudanul de Sud, disputat miercuri, 30 august, în Araneta Coliseum, din Manila, scor 115-83 pentru europeni, baschetbalistul sârb Borisa Simanic a primit o lovitură în zona rinichilor atunci când mai erau doar doua minute rămase din meci. Din cauza durerilor, Simanic nu a mai putut continua şi a ajuns la un spital din Manila, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale.

Deşi Federaţia Sârbă de Baschet (KSS) anunţase iniţial că stare de sănătate a jucătorului era stabilă, iar rinichii funcţionau normal, ziarul sârb Telegraf a dezvăluit că Simanic pierduse un rinichi. KSS a confirmat ulterior informaţia, anunţând că  jucătorul a fost supus unei alte intervenţi chirurgicale duminică, iar medicii au fost nevoiţi să-i extirpe unul din rinichi din cauza complicaţiilor apărute după lovitură.

Simanic nu va mai juca la Campionatul Mondial şi chiar cariera sa viitoare este pusă sub semnul întrebării.

Jucătorul care l-a lovit pe Simanic, sud sudanezul Nuni Omot, a declarat după incident: „Am auzit că a ajuns la spital. Scuzele mele, nu am vrut să fac practic un joc dur. Sper să te însănătoşeşti repede! Mă rog pentru tine, vei fi în rugăciunile mele ", a spus Omot, care a continuat: „Nu sunt un jucător dur, nu am fost niciodată un jucător dur. Din adâncul inimii, îmi cer scuze sincer tuturor celor care urmăresc baschetul şi în special jucătorului.”

Borisa Simanic (25 de ani) evoluează în Spania, pentru Casademont Zaragoza.

Campionatul Mondial masculin de baschet se desfăşoară în Filipine.

Comentarii