Scandal la înmormântarea unei fete ucise pe trecerea de pietoni. Au intervenit jandarmii

marți, 12 iulie 2022, 17:08
2 MIN
 Scandal la înmormântarea unei fete ucise pe trecerea de pietoni. Au intervenit jandarmii

Poliţişti şi jandarmi au intervenit, marţi, după ce un scandal a izbucnit la Târgovişte, în timpul procesiunii organizate la înmormântarea unei fete de 13 ani, care a murit după ce a fost lovită de o maşină pe trecerea pentru pietoni. Participanţii la înmormântare i-au lovit pe poliţiştii care nu le-au permis să intre cu cortegiul funerar pe strada unde locuieşte şoferul aflat la volanul maşinii implicate în accident.

IPJ Dâmboviţa a transmis, marţi, precizări cu privire la scandalul produs la Târgovişte în timpul unei înmormântări.

”Având în vedere numărul mare de participanţi, precum şi nemulţumirea acestora referitoare la refuzul de a aproba schimbarea traseului cortegiului funerar, forţele de ordine au intervenit, moment în care persoanele participante s-au manifestat agresiv şi ar fi lovit cu pumnii şi picioarele 5 poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa”, informează, marţi după-amiază, oficiali din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa.

Scandalul în urma căruia s-a ajuns ca unii dintre cei prezenţi la procesiunea funerară să lovească poliţişti a izbucnit după ce rudele fetei decedate au vrut să intre pe strada unde locuieşte şoferul aflat la volanul maşinii care a lovit-o de copilă, iar acest lucru nu le-a fost permis au declarat pentru News.ro surse judiciare. 

Unii dintre participanţi au devenit agresivi atunci când poliţiştii au blocat accesul pe stradă, redirecţionând convoiul. 

În acel moment Poliţia a cerut intervenţia Jandarmeriei.

IPJ Dâmboviţa precizează că ”pe parcursul manifestării, forţele de ordine (poliţişti şi jandarmi), au utilizat mijloacele din dotare, neînregistrându-se victime din rândul participanţilor”. 

În cele din urmă conflictul a fost aplanat.

În urma incidentelor a fost constituită o echipă complexă de cercetare fiind efectuate verificări de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte, cu privire la săvârşirea infracţiunii de ultraj. 

Accidentul a avut loc joi seară, pe Calea Bucureşti din Târgovişte. Fata de 13 ani se afla pe trecerea pentru pietoni când a fost lovită de o maşină la volanul căruia se afla un tânăr de 22 de ani.

Comentarii