Scena balconului din ’68 (II)

În fața celorlalți douăzecișipatru de membri ai Comitetului Executiv al CC al PCR, sculați cu noaptea-n cap, Ceaușescu își începea expunerea astfel: "La ora 3 noaptea ş21 augustţ un funcționar de la Ambasada sovietică din București a adus o notă, nesemnată, pe care a lăsat-o la Cancelaria Comitetului nostru Central, în care se arată istoria evenimentelor din Cehoslovacia, că acolo există elemente contrarevoluționare și față de această situație, la cererea majorității Prezidiului Comitetului Central al Partidului Comunist din Cehoslovacia, au intervenit în această țară. Din materialele pe care le avem, trupele străine au ocupat sediul Comitetului Central, un post de radio și alte instituții. De altfel, toată Cehoslovacia a fost pur și simplu ocupată de trupele sovietice"[i].

Ceaușescu va spune apoi că, la solicitarea comuniștilor cehi, România ar fi bine să prezinte un punct de vedere celor cinci țări agresoare precum și celorlalte partide comuniste din lume în care să denunțe încălcarea prevederilor legale ale Tratatului de la Varșovia. Ședința va fi un test privind loialitatea camarilei (deși gâtuiți de spaimă, toți îl sprijină pe Ceaușescu, cu excepția defetistului Alexandru Bârlădeanu), iar raportul final, prin care este condamnat amestecul unor țări, fie ele și "din lagărul socialist", în treburile interne ale altei țări suverane va constitui o platformă cu ajutorul căreia va fi lansat mitul pretinsei "independențe" a lui Ceaușescu față de Moscova. În realitate, toți erau paralizați de spaima că URSS va invada România și vor fi ei măturați de la putere, iar acțiunile din următoarele trei zile vor fi efectul acestei spaime. În primul rând, Ceaușescu va lansa ideea refacerii Gărzilor Patriotice, adică a înarmării poporului pentru a-și apăra țara, după modelul structurilor paramilitare comuniste create de spionul sovietic Emil Bodnăraș în anii '40. Această temă a fost public lansată la mitingul de susținere din după-amiaza zilei de 21 august unde, pe lângă cei convocați pe listă, deja pregătiți cu pancarte și steaguri, au participat, pentru prima și singura dată, și oameni obișnuiți veniți din proprie inițiativă în Piața Palatului să sprijine poziția României de neimplicare în invazia din Cehoslovacia. Tema înarmării poporului pentru a lupta contra prezumptivei invazii sovietice a stârnit entuziasm astfel încât am avut atunci situații hilare în care mulți intelectuali, de la Paul Goma la Adrian Păunescu, s-au dus la sediul Uniunii Scriitorilor cerând puști și înrolarea în PCR. În fața celor 80.000 de oameni adunați în piață, Ceaușescu va rosti, de la balconul Comitetului Central, un discurs care-i va aduce celebritatea pe plan național și internațional și care va fi folosit ca o scuză perpetuă de colaboraționiștii regimului, de ieri și de azi, pentru eroizarea dictatorului. Așa cum poate fi văzut și astăzi, pe You Tube, Ceaușescu nu mai citește discursul scris pe foaie de Paul Niculescu-Mizil, ci intră într-un crescendo sacadat și stenic, accentuat de frică și diabet, cu tușe vag amenințătoare, fără însă a pomeni vreodată nomina odiosa de la Răsărit, dar cu efect mobilizator asupra mulțimii. "E o mare greșeală, o primejdie gravă pentru pacea în Iuropa şsic!ţ, pentru soarta socialismului în lume" strigă el, înaripat, de la microfon, în timp ce momâile din prezidiu se scăpau în pantaloni de frica reacției sovietice. Din nefericire, raportul Ministrului Apărării, Ion Ioniță, îi confirmă nu numai starea deplorabilă a armatei, ci și faptul că de-a lungul graniței, cu excepția Iugoslaviei, erau aliniate divizii sovietice, bulgare, ucrainene și maghiare, cele sovietice trecând, ostentativ, și la provocări la Albița și Sculeni. În fața acestei situații își va da acordul verbal[ii], în prezența lui Maurer și Bodnăraș, pentru ca armata să folosească toate dispozitivele de manipulare informațională și război psihologic de care dispune. Atunci ia naștere, în laboratoarele Direcției de Cercetare-Diversiune, stupizenia scandaloasă cu "raza laser a lui Coandă care a topit tancuri rusești la graniță", zvon irațional care mai animă și astăzi dezbaterile prostești ale celor arierați mintal. Din fericire pentru Ceaușescu și România, URSS nu avea de gând să atace și țara noastră [iii] mai ales că, atât SUA, cât și China au dat imediat semnale sovieticilor că nu vor tolera o escaladare a conflictului militar. Americanii chiar a doua zi, la întâlnirea Rusk-Dobrînin de la Washington, iar chinezii de ziua națională, pe 23 august, când legenda spune că însuși harismaticul premier chinez Ciu-En-Lai ar fi venit la sărbătoarea de la ambasada română din Pekin să ofere asigurări ferme. În plus, Ceaușescu se va duce pe 24 august la o întâlnire cu Tito, la Vârșeț, pentru a-i cere sprijin militar, pentru a păstra un flanc deschis de repliere pe sectorul Turnu Severin – Timișoara sau pentru a-și asigura un culoar de fugă în caz de invazie. Însă liderul croat, șef al partizanilor antifasciști, politician rutinat cu o poziție mult mai puternică decât tânărul său emul român, îl trimite la plimbare, spunându-i că Iugoslavia are probleme cu Italia (!) și va reacționa doar dacă va fi ea însăși atacată de sovietici. Ceea ce era, desigur, mai mult decât improbabil.

Pe 25 august dimineața, după discuția cu Basov, ambasadorul sovietic la București, Ceaușescu se liniștește brusc și la ședința Comitetului Executiv din aceeași zi spune abătut că "suntem hotărâți să facem totul ca să acționăm să se evite orice încordare" astfel încât, batjocoritor, ambasadorul sovietic va trimite la Moscova o cablogramă necifrată (ca să poată fi citită și de români!) în care scrie doar atât: "câinele a intrat înapoi în cușcă".

A rămas doar legenda unui cavaler neînfricat care a încercat să se ia la trântă cu balaurul și care, rupt de realitate, a crezut că și într-un alt 21, în decembrie 1989, ar mai putea repeta păcăleala. De fapt, s-a perpetuat doar iluzia curajului antisovietic și, mai ales, discursul mistificator-slugarnic al național-comuniștilor de serviciu, gata să facă de bună-voie, precum Manea Mănescu în acea ședință de pomină, elogiul unui dictator gângav poate, poate se vor alege și ei cu ceva. Fie și după 50 de ani!