Se reiau cursurile pentru logodnici. Însă doar parţial

Episcopia ieşeană anunţă că reia această activitate la cererea publicului.

miercuri, 08 iulie 2020, 01:50
1 MIN
 Se reiau cursurile pentru logodnici. Însă doar parţial

Episcopia Romano-Catolică din Iaşi a luat decizia reluării parţiale a cursurilor pentru logodnici şi întâlnirilor cu familiile pe care le avea programate încă de la începutul anului, când pandemia COVID-19 nu era o ameninţare reală pentru România. Astfel, prin Oficiul pentru Pastoraţia Familiei, încă din luna iunie au început întâlnirile în toată Moldova, atât cursurile pentru logodnici, cât şi întâlnirile cu familiile catolice. 

„La cererea tinerilor logodnici care se căsătoresc anul acesta, Oficiul pentru Pastoraţia Familiei, ţinând cont de toate recomandările specifice stării de alertă, va continua organizarea cursurilor pentru logodnici aşa cum a fost stabilit prin programul propus la începutul anului. Vor fi reluate şi întâlnirile cu familiile, iar în noiembrie va fi o întâlnire cu persoanele văduve”, au precizat aceştia.

Cea mai recentă întâlnire din judeţul Iaşi vine la mijlocul acestei luni, pe 18 iulie, când va fi organizat un curs pentru logodnici, însă tradiţionala întâlnire diecezană a familiilor la Adjudeni care trebuia să aibă loc pe 1 august va fi amânată pentru anul viitor. „Pe lângă activităţile prezentate, Oficiul pentru Pastoraţia Familiei, cu ajutorul unei echipe de specialişti, asigură şi consiliere în cazuri speciale care privesc viaţa de familie. Participarea va fi anunţată la adresa de e-mail: feliciantiba@yahoo.com sau la telefonul: 0744/407260 sau prin înscriere directă la sediul decanatelor unde se vor desfăşura cursurile”, au mai transmis reprezentanţii episcopiei. 

Comentarii