Şeful Consiliului Judeţean Iaşi s-a vaccinat împotriva gripei

vineri, 05 octombrie 2018, 01:50
1 MIN
 Şeful Consiliului Judeţean Iaşi s-a vaccinat împotriva gripei

Campania de vaccinare antigripală a debutat ieri, cu imunizarea şefului administraţiei judeţene. De fapt, Maricel Popa s-a lăsat vaccinat după ce a făcut anunţul privind începerea campaniei, alături de managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase, Carmen Dorobăţ.

„Anul trecut am avut peste 100 de decese din cauza gripei. Vaccinarea este benefică pentru copii, pentru persoanele în vârstă, dar şi pentru cele defavorizate“, a pledat preşedintele Consiliului Judeţean. „Campania de vaccinare antigripală este o continuare a celei de anul trecut şi, la rândul ei, va fi urmată de vaccinarea antirujeolică. Aceasta va începe la Iaşi, campania urmând să se extindă în Bacău şi în celelalte judeţe ale Moldovei“, a completat Carmen Dorobăţ.

Ea a explicat succint simptomele gripei: „Nu ne putem ridica din pat, din punct de vedere al vieţii sociale suntem absenţi şi un mare risc există la organisme care au o capacitate scăzută de apărare, – extremele de vârstă, lehuzele, – iar femeile gravide sau lehuze nu că ar avea nevoie, ci ar trebui să se vaccineze“, a subliniat managerul Spitalului de Boli Infecţioase. Ea a precizat că, pentru personalul medical, au fost puse la dispoziţie dozele de vaccin prin Ministerul Sănătăţii, în vreme ce Direcţiile de Sănătate Publică au aprovizionat cabinetele medicilor de familie. Carmen Dorobăţ speră că va fi atins un procent de imunizaţi de 80 la sută din totalul populaţiei. 

 

 

Comentarii