Selecţionerul Iordănescu: Iubesc talentul la anumiţi jucători care nu sunt acum aici, dar le urăsc mentalitatea

luni, 27 martie 2023, 13:15
1 MIN
 Selecţionerul Iordănescu: Iubesc talentul la anumiţi jucători care nu sunt acum aici, dar le urăsc mentalitatea

Selecţionerul Edward Iordănescu a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că iubeşte talentul la unii jucători care nu au fost convocaţi la acţiunea naţionalei cu Andorra şi Belarus, dar le urăşte mentalitatea. Iordănescu a subliniat că nu-şi permite luxul de a alinta jucători, iar aceştia trebuie să vină cu dorinţa de performanţă la naţională.

"Atitudinea este corectă şi avem un grup care îşi doreşte şi este aliniat, din punct de vedere mental, pentru performanţă. Poate sunt nişte talente pe care le-am lăsat pe dinafară acum. Le iubesc talentul la anumiţi jucători care nu sunt acum aici, dar le urăsc mentalitatea. Dacă, la cluburi, anumiţi jucători au un anumit statut şi cei de acolo îşi permit să-i alinte, eu nu am timp la naţională, nu am luxul ăsta.. Cine vine cu mentalitate să vină, cine nu, riscă să rămână afară. Nu este un mesaj pentru Ivan, care are un potenţial mare. El are uşile deschise la echipa naţională. Andrei trebuie să demonstreze şi să continue pe traiectoria bună care este acum", a declarat Edi Iordănescu.

Rugat să comenteze faptul că este considerat un tip răzbunzător, Iordănescu a spus: "Cu Dobre am fost? Fiecare trebuie să fie responsabil de ce spune. Dobre a fost supărat la prima mea acţiune, s-a hazardat, avea frustări, supărări, a spus ce a spus, dar acţiunile lui au demonstrat altfel şi acum e aici".

România întâlneşte naţionala Belarusului, marţi, de la ora 21.45, pe Arena Naţională.

Comentarii