Silk District: impactul asupra mediului, dezbătut pe larg la Iaşi. Concluzii

sâmbătă, 20 iulie 2019, 01:58
3 MIN
 Silk District: impactul asupra mediului, dezbătut pe larg la Iaşi. Concluzii

La eveniment au participat reprezentanţi ai Protecţiei Mediului Iaşi, evaluatori independenţi, ieşeni interesaţi.

Raportul privind impactul „Silk District” asupra mediului a fost prezentat şi discutat vineri, 19 Iulie, în dezbatere publică. Evenimentul a avut loc la sala de conferinţe a Hotelului Internaţional, la întâlnire participând reprezentanţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului Iaşi, evaluatori independenţi, ieşeni interesaţi de proiect, cât şi reprezentaţi ai dezvoltatorilor, firma Prime Kapital.

Pe parcursul a peste două ore, evaluatorii independenţi au prezentat şi au discutat cu ieşenii efectele directe şi indirecte asupra mediului cauzate de reconversia platformei Tomiris într-un cartier modern. Studiile care au stat la baza raportului de mediu au urmărit posibilele efecte pe termen mediu şi lung asupra aerului, solului, apei, sănătăţii populaţiei din zonă, florei, faunei, peisajului etc.

„Se apreciază că impactul asupra mediului şi sănătăţii populaţiei pe termen mediu şi lung cauzat de realizarea şi funcţionarea ansamblului Silk District va fi redus. Desigur, un impact va fi resimţit de către populaţie pe parcursul lucrărilor de demolare şi reconstrucţie. Dar este prevăzut în documentaţie un plan detaliat de măsuri, astfel încât implementarea proiectului să aibă efecte adverse minime asupra mediului”, a arătat ing. Maria Iacob, elaboratorul raportului de mediu.

Aceasta a răspuns întrebărilor venite din public, şi a detaliat acolo unde au existat nelămuriri, raportul amplu şi complex incluzând mai multe studii de specialitate. Pe baza rezultatelor studiilor s-au făcut estimări utilizând modele matematice care au luat în calcul standarde internaţionale pentru calitatea aerului, solului, apei.

Raportul de mediu apreciază că „efectele emisiilor asupra poluării aerului în zona aferentă proiectului, rezultate din suplimentarea traficului rutier ca urmare a realizării lucrărilor de demolări şi construcţii, sunt semnificativ reduse comparativ cu emisiile provenite din traficul rutier în zona studiată. Impactul direct, previzibil, va fi redus, fără efecte indirecte, fiind perceptibil pe perioada de demolare şi de realizare a obiectivelor aferente proiectului de plan”.

Evaluatorul, ing. Maria Iacob, a detaliat publicului prezent planul de măsuri ce se vor adopta pentru prevenirea, reducerea şi compensarea pe cât posibil a oricărui efect advers asupra mediului în desfăşurarea implementării proiectului.

„Fiind vorba de mediu, ar trebui să sublinem şi avantajele: amprenta ecologică mult îmbunătăţită. Reconversia va transforma o zonă cu funcţiuni industriale, aflată în apropiere de centrul oraşului şi cu impact semnificativ asupra mediului, într-o zonă rezidențial@office, cu ample suprafeţe verzi şi cu impact redus asupra mediulu”, a mai punctat Maria Iacob.

Complexul Silk District este un proiect de regenerare urbană care îşi propune reconversia platformei Tomiris într-un cartier modern cu 2.500 de locuinţe, 100.000 mp de birouri Clasa A, spaţii de retail şi servicii, un hotel, săli de conferinţă, spaţii verzi, locuri de joacă, parcări subterane etc.

Comentarii