Sindicalist: Învăţământul preuniversitar va intra în colaps dacă se aplică măsurile vehiculate în presă

luni, 04 septembrie 2023, 17:41
1 MIN
 Sindicalist: Învăţământul preuniversitar va intra în colaps dacă se aplică măsurile vehiculate în presă

Măsurile fiscale, aşa cum sunt vehiculate în presă, vor face ca învăţământul preuniversitar să intre în colaps, a declarat, luni, pentru Agerpres, Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret". 

"Ne interesează şi pe noi cum noile măsuri fiscale care urmează să fie adoptate prin asumarea răspunderii guvernamentale afectează sau nu afectează finanţarea sistemului de învăţământ preuniversitar şi buna funcţionare a unităţilor la învăţământ preuniversitar. Sunt mai multe aspecte pe care vrem să le discutăm astăzi cu primul ministru şi să primim nişte răspunsuri cât se poate de clare", a spus Nistor.

Referitor la noile măsuri fiscale, liderul sindical a susţinut ideea că acestea, în formele vehiculate în mass-media, vor afecta sistemul de învăţământ preuniversitar.

"În primele variante care se discutau pe surse, sistemul de învăţământ preuniversitar va intra în colaps. Adică în situaţia în care desfiinţezi instituţiile care au sub 50 de angajaţi… Vă daţi seama că sunt unităţi şcolare care s-ar fi închis, dar nu mai discut de inspectoratele şcolare exact. Deci, cam 80% din inspectoratele şcolare dispăreau în astfel de de condiţii. Sub nicio formă măsurile vehiculate în presă nu puteau fi aplicabile sistemului de învăţământ preuniversitar, iar cei care au propus, dacă ele sunt reale, demonstrează foarte clar că n-au nici cea mai vagă idee vizavi de funcţionarea sistemului de învăţământ", a menţionat Marius Nistor.

Comentarii