Sindicatul Europol: Da, ne-au pus politicienii să fugărim fermierii și transportatorii

luni, 15 ianuarie 2024, 08:09
2 MIN
 Sindicatul Europol: Da, ne-au pus politicienii să fugărim fermierii și transportatorii

Sindicatul Europol a susținut duminică seara târziu că „politicienii” au pus polițiștii și jandarmii să oprească prin orice mijloace fermierii și transportorii să intre în București și să îi împiedice să blocheze drumurile publice. „Coaliției de guvernământ îi este frică de democrație” și se folosește de oamenii legi pentru a intimida, au mai susținut reprezentanții polițiștilor.

Sindicatul Europol a afirmat că în aceste zile, când mai multă lume s-a solidarizat cu fermierii și transportatorii care protestează de aproape o săptămână, afirmând că s-a ajuns „într-una dintre cele mai penibile situații ca instituție”.

Sindicatul Europol a lansat acuzații foarte grave, susținând că se face presiune asupra polițiștilor pentru a-i împiedica pe protestari să ajungă la guvern.

„Coaliției de guvernământ îi este frică de democrație și folosește polițiștii și jandarmii să intimideze cetățenii. În cazul de față fermierii și transportatorii. Sunt momente care ne aduc aminte de pandemie, cu ordonanțele militare ILEGALE și cu armata scoasă pe străzi, tot la intimidare. Din păcate, după acțiunile dispuse de ministrul Predoiu și secretarul de stat Despescu, sunt create premisele unui nou „10 august”.
Da, ne-au pus politicienii să fugărim fermierii și transportatorii. Să le blocăm accesul pe drumurile publice, să îi oprim ca nu cumva să ajungă în fața Guvernului, să-și exercite dreptul de a manifesta, prevăzut de art. 39 din Constituție. De ce facem referire tocmai la Constituție? Pentru că polițiștii și jandarmii, la începutul carierei JURĂ să apere Constituția, chiar cu prețul vieții!”, a susținut sindicatul Europol.
Europol arată cu degetul spre ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Bogdan Despescu, și chestor-șef de poliție Benone-Marian Matei, Inspectorul general al Poliției Române.

Mai mult, pe Hotnews

Comentarii