Caută 
1 MIN
Potrivit Legii nr. 292 din 2011 privind asistenţa socială, termenul de „persoane cu dizabilităţi” se referă la „acele persoane care au deficienţe fizice, mentale, intelectuale sau senzoriale de durată, deficienţe care, în interacţiune cu diverse bariere, pot îngrădi participarea deplină şi efectivă a persoanelor în societate, în condiţii de egalitate cu ceilalţi”. În Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, republicată, sunt descrise tipurile de handicap pe care le poate avea o persoană cu o limitare sau mai multe limitări ale activităţii: fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare. Conform datelor furnizate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale – Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Diazbilităţi, la 31 martie 2023, erau înregistrate 886950 persoane cu dizabilităţi.
Persoanele cu dizabilităţi reprezintă 4,7% din totalul persoanelor rezidente în România. Potrivit datelor INS, numărul persoanelor cu dizabilităţi aflate în evidenţa autorităţilor din România este de 12 ori mai mare faţă de anul 1992, când numărul acestora era de 74053 persoane cu dizabilităţi. Din totalul de 886950 persoane cu dizabilităţi înregistrate în 2023, 870661 sunt neinstituţionalizate (98%) şi 16289 beneficiază de servicii în cadrul sistemului instituţionalizat (2%). Din numărul total de persoane cu dizabilităţi aflate în evidenţa autorităţilor, 810848 erau adulţi (91%) şi 76102 erau copii (9%). Din totalul de 810848 de adulţi cu dizabilităţi, 16289 beneficiază de servicii oferite în cadrul sistemului instituţionalizat, reprezentând 2% din total; un număr de 794559 adulţi cu dizabilităţi sunt neinstituţionalizaţi, reprezentând 98% din totalul adulţilor cu dizabilităţi.
Conform Eurostat (2021), 21,7% din populaţia UE era expusă riscului de sărăcie sau excluziune socială, adică locuia în gospodării care se confruntau cu cel puţin unul dintre cele trei riscuri de sărăcie şi excluziune socială: risc de sărăcie, deprivare materială severă, traiul în gospodărie cu intensitate foarte scăzută a muncii. Persoanele cu dizabilităţi sunt aflectate într-o măsură mai mare de sărăcie comparativ cu persoanele care nu au nici un fel de limitare a activităţii. La nivelul UE, 29,7% din persoanele cu dizabilităţi, cu vârste de 16 ani şi peste, erau expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială, comparativ cu 18,8% dintre persoanele fără dizabilităţi. Conform aceloraşi statistici europene, în România 45% din persoanele cu dizabilităţi cu vârsta de 16 ani şi peste se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, comparativ cu 30% dintre persoanele fără limitări în ceea ce priveşte activitatea.
Eurostat (2022) a actualizat indicatorul statistic care descrie situaţia de sărăcie sau excluziune socială, România fiind cea mai sărăcă ţară din Europa cu o pondere de 34,4% a persoanelor aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială – context social care accentuează situaţia precară a persoanelor cu dizabilităţi. Datele Eurostat mai arată că 15% dintre persoanele ocupate în România sunt afectate de sărăcie (in-work-poverty). Salarizarea precară, subocuparea (munca în regim de part-time), educaţia scăzută sunt printre cauzele care influenţează acest aspect al muncii. Problema sărăciei, deprivarea materială severă, lipsa unor politici şi tehnologii asistive pentru persoanele cu dizabilităţi constituie obstacole în angajarea pe piaţa muncii, faţă de persoanele care nu au niciun fel de limitare a activităţii.
Cele mai recente date furnizate de Comisia Europeană/ Eurostat arată că doar 51,3% dintre persoanele cu dizabilităţi din Uniunea Europeană sunt angajate, faţă de 75,6% dintre persoanele fără dizabilităţi. Pentru femeile cu dizabilităţi, cifra este şi mai mică, cu o rată medie de ocupare de doar 49%. Tinerii cu dizabilităţi cu vârsta cuprinsă între 20 şi 29 de ani, la rândul lor, au o rată medie de ocupare de doar 47,4%. Doar 20% dintre femeile cu dizabilităţi lucrează cu normă întreagă, comparativ cu 29% dintre bărbaţii cu dizabilităţi. Ratele de ocupare a forţei de muncă sunt considerabil mai mici în rândul persoanelor cu dizabilităţi din fiecare stat membru al UE.
Datele prezentate în raportul Comisiei Europene din 2022, citate de European Disability Forum, privind persoanele cu dizabilităţi arată că 51,3% dintre persoanele cu dizabilităţi sunt angajate, faţă de 75,6% dintre cele fără dizabilităţi. Situaţia ocupării persoanelor cu dizabilităţi variază foarte mult între statele membre UE. Rata de ocupare a persoanelor cu dizabilităţi este cea mai scăzută în Irlanda (32,6%), Grecia (32,6%) şi Croaţia (37%). La polul opus, cele mai ridicate rate ale ocupării persoanelor cu dizabilităţi sunt în Danemarca (60,1%), Letonia (60,8%) şi Estonia (64,9%). Potrivit aceluiaşi raport EDF, în România, rata de ocupare a persoanelor cu dizabilităţi este 46,3%, iar ecartul (disability employment gap) faţă de rata de ocupare a persoanelor fără niciun fel de limitări este 30,4 puncte procentuale (cu 6 p.p. mai mare comparativ cu rata de ocupare la nivelul UE, 24,4 p.p.).
Creşterea ocupării persoanelor cu dizabilităţi în România se confruntă cu următoarele obstacole: lipsa medierii între persoanele cu dizabilităţi care au disponibilitatea de a munci sau se află în căutarea unui loc de muncă şi angajatori; nu toate persoanele cu dizabilităţi se află înscrise la agenţiile judeţene pentru ocupare forţei de muncă (AJOFM-uri) ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă; numărul redus de servicii de suport pentru angajarea persoanelor cu dizabilităţi; lipsa unor tehnologii asistive pentru încurajarea angajării persoanelor cu dizabilităţi.
Un element care trebuie cunoscut de către angajatori este sistemul de cotă care presupune faptul că angajatorii care au mai mult de 50 de angajaţi trebuie să angajeze un procent de 4% din totalul personalului persoane cu dizabilităţi. Dacă nu îndeplineşte această condiţie, angajatorul plăteşte o penalitate la bugetul de stat, egală cu 50% din salariul minim brut pe ţară pentru fiecare din locurile de muncă obligatorii în care nu a angajat persoane cu dizabilităţi. Aceste penalităţi pot fi direcţionate către unităţi protejate autorizate, pentru a cumpăra produse sau servicii oferite de aceste structuri care angajează persoane cu dizabilităţi greu angajabile pe piaţa liberă.
Chiar dacă un loc de muncă nu garantează ieşirea din starea de sărăcie, totuşi creează premisele îmbunătăţirii calităţii vieţii individuale (independenţa/ autonomia) şi în comunitate (incluziunea). Creşterea ocupării persoanelor cu dizabilităţi reduce dependenţa de suportul celorlalţi, marginalizarea sau excluziunea socială. În prezent, România se confruntă cu o criză a forţei de muncă determinată de scăderea natalităţii, migraţia externă şi îmbătrânirea populaţiei. Prin urmare, integrarea socioprofesională a persoanelor cu dizabilităţi ar putea genera beneficii economice pe termen mediu şi lung.
Notă: acest articol constituie partea de documentare din studiul publicat de Ciprian Iftimoaei & Angela Achiţei, The employment of persons with disabilities. The role of digital skills, assistive technologiesand reasonable accommodation, în Scientific Annals of „Alexandru loan Cuza” University of lasi (New Series) Sociology and Social Work Section – XVI-th Volume, No 1/ 2023.
Ciprian Iftimoaei este director adjunct la Direcţia Judeţeană de Statistică Iaşi şi lector asociat doctor la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi
