Sorana Cîrstea, în turul trei la Indian Wells, după ce a beneficiat de abandonul americancei Madison Keys

duminică, 12 martie 2023, 10:36
1 MIN
 Sorana Cîrstea, în turul trei la Indian Wells, după ce a beneficiat de abandonul americancei Madison Keys

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea (83 WTA) s-a calificat, duminică, în turul trei al turneului de la Indian Wells, cu premii totale de 8.800.000 de dolari.

Cîrstea a beneficiat de abandonul americancei Madison Keys, locul 20 mondial şi cap de serie 19, după ce românca a câştigat primul set, scor 6-1, în 25 de minute.

În turul trei, Cîrstea va evolua cu o altă jucătoare din SUA, Bernarda Pera, locul 43 mondial.

Pentru accederea în turul trei, Cîrstea va primi 55.770 de dolari şi 65 de puncte WTA.

Comentarii