Sper să mor în timpul vieţii mele

Prin februarie, mi-a apărut printre amintiri FB o postare din urmă cu şapte ani, pe când mă aflam la Herrenberg (lângă Stuttgart):

„Mama, alaltăieri, întrebată de sora mea cum îi merge:

– Dac'ar merge mai bine, ar fi de nesuportat!”

Fiind de faţă, nu doar că am ciulit urechile, dar şi… creierii! Mi-am notat numaidecât replica mamei, întrebându-mă de unde va fi scos ea acest răspuns de-a dreptul uluitor? Uluitor şi în măsura în care mama ştiţi ce răspundea îndeobşte când o întrebai cum îi merge?

„Et vergieht!”

Adică: Es vergeht! Pe româneşte: Trece!

Desigur, era şi acest răspuns tipic din ultimii ei ani de viaţă, dincolo de faptul că reprezenta un joc de cuvinte (wie geht es? – es vergeht!) (irealizabil în traducere), unul aşa, mai sceptic-hâtru, dar zicerea ei de la început de februarie 2016 (mama avea 93 de de ani şi urma să moară câteva luni mai târziu, pe 2 iulie) mi s-a părut aproape filosofică în formularea ei paradoxală.

Ei bine, abia zile mai târziu după ce mi-a apărut şi mie în minte un gând privind trecerea timpului – vine o vreme/ când timpul trece/ şi cam atât – mi-am dat seama că la origine n-are cum să nu se afle replica standard a mamei: Et vergieht!

De curând, fără vreo legătură directă (indirectă, da) cu aceste vorbe, în urma vizionării unui film, de, am mai scos şi eu un gândem aşa, mai memorabil (aş zice, oarecum lipsit de modestie), notat sub forma unui distih: ultima speranţă// sper să mor/ în timpul vieţii mele. Mama, fie-i ţărâna uşoară, a reuşit.

P.S. Numai bine ce-mi notasem vorba, am intrat la îndoieli: oare n-a spus asta careva deja, dacă nu fix aşa, poate pe aproape? Am verificat pe net, nimic. Ceea ce încă nu-i neapărat o dovadă beton că nu există cineva care a formulat ideea la fel ori asemănător. Hm. Un fir de îndoială, deci, tot mi-a rămas în minte. L-am întrebat apoi pe prietenul O. (Nimigean) cum îi sună, dacă nu cumva îi sună întrucâtva cunoscut, căci mie îmi persista în cap senzaţia de deja vu (mă rog, ar trebui să folosesc în loc de văzut auzit, dar atâta franceză n-am învăţat în acea oră săptămânală la liceu). Ei bine, O. a scos aproape instantaneu construcţia similară din memorie: „Păi, M-am născut de ziua mea de Pavel Stratan!”

Michael Astner este poet, traducător şi publicist