”Spidermanul francez” a escaladat un zgârie-nori din Paris pentru a protesta faţă de noua lege a pensiilor

miercuri, 19 aprilie 2023, 15:38
1 MIN
 ”Spidermanul francez” a escaladat un zgârie-nori din Paris pentru a protesta faţă de noua lege a pensiilor

Alain Robert, supranumit "Spidermanul francez", a escaladat miercuri o clădire cu 38 de etaje din Paris pentru a-şi exprima susţinerea faţă de protestatarii furioşi din cauza unei noi legi a pensiilor care va ridica vârsta de pensionare a oamenilor din Franţa, informează Reuters.

În vârstă de 60 de ani, Alain Robert escaladează faţadele unor clădiri doar cu mâinile goale şi pantofi de escaladă, fără coarde de siguranţă.

"Sunt aici pentru a-mi exprima sprijinul faţă de aceia care se opun reformei pensiilor", a declarat el înainte de a-şi începe ascensiunea pe faţada unui zgârie-nori de 150 de metri din La Defense, cartierul de afaceri din Paris.

"Sunt aici pentru a-i spune preşedintelui Emmanuel Macron să revină cu picioarele pe pământ… în timp ce fac ascensiunea fără plasă de siguranţă", a adăugat el.

Alain Robert consideră că reforma pensiilor, pe care preşedintele Macron a legiferat-o weekendul trecut după luni de proteste de stradă, înseamnă că, odată cu o pierdere a veniturilor din cauza pandemiei de COVID-19, el va trebui să lucreze, să escaladeze clădiri pentru o perioadă mai lungă.

Conform reformei, vârsta de pensionare a francezilor va creşte gradual de la 62 de ani la 64 de ani.

Alain Robert a escaladat peste 150 de structuri foarte înalte din lumea întreagă, inclusiv Burj Khalifa din Dubai – cea mai înaltă clădire din lume -, Turnul Eiffel din Paris şi Podul Golden State din San Francisco. AGERPRES

Comentarii