Spovedania fostului director de la Apele Române condamnat după numiri politice

miercuri, 09 februarie 2022, 12:55
1 MIN
 Spovedania fostului director de la Apele Române condamnat după numiri politice

Răzvan Găină, fost director al Administrației Bazinale de Apă (ABA) Siret, a recunoscut în fața procurorilor că numirile în funcții în cadrul Apelor Române se executau la ordin politic, după ce a fost pus sub acuzare pentru abuz în serviciu. Chiar și funcția sa, tot politic a obținut-o, s-a confesat acesta. El este primul director din cadrul Apelor Române condamnat pentru numirea ca șefi de structuri a unor persoane care nu aveau nicio calificare în domeniu.

Pe 31 ianuarie 2022, Tribunalul Bacău a validat condamnarea fostului director al ABA Siret, Răzvan Găină, la doi ani, șapte luni și zece zile închisoare cu suspendare sub supraveghere, acesta fiind găsit vinovat pentru abuz în serviciu.

Condamnarea lui Găină vine după ce acesta a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA. Fostul director ABA Siret a ales să colaboreze cu anchetatorii, recunoscând că numirile în funcții în cadrul Apelor Române, dar și al altor instituții, se realizau politic, pe principiul „vin ai noștri, pleacă-ai voștri”. Experiența în domeniu sau vechimea în muncă nu conta, ci susținerea politică.

Răzvan Găină a fost pus sub acuzare după ce a executat două numiri politice în structurile Apelor Române din Neamț și Pașcani. Doi liberali au ajuns șefi la Serviciul de Gospodărire a Apelor (SGA) Neamț, respectiv la Sistemul Hidrotehnic Independent (SHI) Pașcani, deși nu aveau nicio legătură cu domeniul, potrivit motivării prin care judecătorii au validat condamnarea.

Aflați amănunte de pe libertatea.ro.

Comentarii