De Sănătate

Punem punctul pe știi

Studenta care nu se simte bine după transplant, sub tratament în Germania

vineri, 13 mai 2022, 01:57
2 MIN
 Studenta care nu se simte bine după transplant, sub tratament în Germania

Tânăra studentă din Iaşi a beneficiat de un transplant de plămân, dar se pare că este vorba despre respingerea organului.

Tânăra în vârstă de 24 de ani care a fost transferată în străinătate la patru ani după ce a trecut printr-un transplant de plămâni se află sub tratament în Germania. Alexandra a fost transferată săptămâna trecută, pe 4 mai, iar medicii din clinica de transplant au confirmat că este vorba despre respingerea organului transplantat în 2018.

Anunţul a fost făcut de Mihăiţă Bariz, un alt tânăr care suferă de fibroză chistică şi care a solicitat inclusiv în spaţiul public sprijin din partea autorităţilor pentru transferul cât mai rapid. „Reacţia rapidă şi mobilizarea promptă a autorităţilor i-au dat Alexandrei şansa ca medicii germani să iniţieze urgent tratamentul necesar. Tratament pe care în România nu l-ar fi primit într-un timp atât de scurt, el fiind necesar încă din prima noapte de internare. Starea de sănătate a Alexandrei este spre bine, fluxul de oxigen a scăzut faţă de zilele anterioare, iar cadrele medicale sunt mulţumite de rezultatul analizelor recente”, a transmis Mihăiţă Bariz.

Alexandra a ajuns la spital la începutul lunii mai, pentru că nu se simţea bine, mai întâi la Spitalul de Pneumofitziologie, apoi la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iaşi, unde s-a aflat în grija personalului medical până la momentul transferului. După aproape 24 de ore de aşteptare, tânăra a fost preluată de o aeronavă configurată pentru misiuni medicale care i-a asigurat transportul până în Saarbrücken. Raed Arafat, şeful DSU, a precizat atunci că, în astfel de cazuri, când apar probleme după un transplant, soluţia este trimiterea pacientului în centrul unde a avut loc transplantul.

Comentarii