SUA oferă Ucrainei un ajutor suplimentar în valoare de 200 de milioane de dolari

luni, 14 august 2023, 20:00
1 MIN
 SUA oferă Ucrainei un ajutor suplimentar în valoare de 200 de milioane de dolari

Statele Unite oferă Ucrainei o asistenţă suplimentară – inclusiv muniţie destinată apărării aeriene, obuze de artilerie şi capacităţi antiblindate – în valoare de 200 de milioane de dolari, anunţă luni secretarul de Stat american Antony Blinken, relatează CNN.

Acest pachet este ”autorizat anterior de către autoritatea prezidenţială de prelevare” şi constă în banii rămaşi în urma unei erori contabile a Departamentului Apărării.

”Rusia a început acest război şi-i poate pune capăt oticând retrăgându-şi forţele din Ucraina şi oprindu-şi atacurile brutale. Până când o va face, Statele Unite, aliaţii şi partenerii noştri vor fi uniţi cu Ucraina atât timp cât va trebui”, anunţă într-un comunicat şeful diplomaţiei americane.

Comentarii