Umor!!

Târgurile de Fete, şansa redresării economice

luni, 25 iulie 2022, 09:41
2 MIN
 Târgurile de Fete, şansa redresării economice
– Bună ziua! Vă rog să povestiţi cititorilor noştri, în câteva cuvinte, istoria acestui târg.
– Am vrut să facem târg de ceva care se caută, că la târgurile de locuri de muncă nu se înghesuie nimeni. Iniţial a fost târg de animale, după care au început să vină unii din Turcia, prin anii '90, cu cosmetice, pantofi şi bluze şi atrăgeau toate fetele din judeţ, să caşte gura; aşa a devenit târg de fete…
– Târg de produse pentru fete, de fapt. Bărbaţilor ce le oferiţi?
– Bărbaţilor le oferim fetele, să-şi clătească ochii, şi bufetul, să-şi clătească gâtul…
– Fetele nu beneficiază de bufet?
– Nu facem discriminare, dar după o anumită cantitate fetele se pleoştesc, mai ales pe căldură. Ieri, cine trecea pe aici ar fi zis că e târg de bete, nu de fete. De toate produsele pentru fete, bluze, costume de baie, lenjerie, beneficiază şi bărbaţii…
– Cum aşa?
– Cabinele de probă au perdele din pânză transparentă, aşa că bărbaţii sunt bucuroşi când fetele probează. De-abia după aia se ajunge la negocieri…
– Nu vă e ruşine? De la priviri pofticioase se ajunge la negocieri? E groaznic!
– N-aţi înţeles! Noi promovăm competenţa, nu se poate spune despre fetele noastre că stau ca proastele-n târg…
– Cine le angajează şi pentru ce anume? Vreţi să spuneţi că toţi bărbaţii ăştia, care se învârt în jurul lor şi le cântăresc din ochi, au firme şi caută să le angajeze?
– N-au firme, ci ferme. La vremea asta se contractează deja muncitorii zilieri. Domnul ăla mic şi năduşit e nea Marcel Compot, care are nevoie de absolvente de Biologie, să adune prunele pentru ţuică, de o tânără care a terminat Matematica, să numere găleţile cu prune, precum şi de două chimiste, să distileze. Va angaja şi absolvente de Marketing, să-i vândă marfa, când va fi gata…
– Şi în localitatea alăturată, la Machitori, e Târg de Fete; ce ne puteţi spune?
– Nu sunt răutăcios, ci doar obiectiv: la ei e panaramă! Fetele lor au plecat demult în Italia, în Spania… Le-au rămas doar câteva fete bătrâne, pe care nu le vrea nimeni, că sunt şi cam tute! În plus, au ţinut fetele în soare toată ziua: s-au ofilit şi prezintă modificări ale proprietăţilor organoleptice, că au transpirat şi de-abia te poţi apropia!

Comentarii