Tavanul unei bănci s-a prăbuşit peste clienţi şi angajaţi: trei persoane au fost rănite

luni, 27 noiembrie 2023, 17:14
2 MIN
 Tavanul unei bănci s-a prăbuşit peste clienţi şi angajaţi: trei persoane au fost rănite

Trei persoane au fost rănite luni, după ce tavanul sediului unei bănci din Dej s-a prăbuşit, anunţă ISU Cluj. Două dintre victime au fost predate echipajelor SMURD, cea de a treia persoană rănită refuzând să fie transportată la spital. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj anunţă că a deschis un dosar penal în urma incidentului . Cele trei victime sunt doi clienţi şi un angajat al băncii.

Potrivit oficialilor Poliţiei judeţene Cluj, instituţia face cercetări pentru infracţiunea de distrugere din culpă, urmând a fi stabilite cu exactitate circumstanţele în care s-a produs evenimentul. Evenimentul a fost anunţat la 112 luni, în jurul orei 12.30, şi s-a produs într-un imobil situat pe strada Mărăşeşti.

„În urma incidentului, au fost prinse sub dărâmături trei persoane, respectiv o femeie şi un bărbat, precum şi un angajat al instituţiei. Persoanele în cauză au fost consultate de echipajele medicale sosite la faţa locului, iar femeia şi bărbatul au fost transportaţi la o unitate spitalicească”, transmite IPJ Cluj.

Poliţia precizează că, în paralel cu ancheta, vor fi derulate expertize de către autorităţile competente. Alpha Bank Romania anunţă că, în prima parte a zilei, a avut loc un incident nefericit la Agenţia Dej a băncii, unde a căzut o parte din podea, antrenând şi căderea unei părţi din tavanul fals. În cadrul unităţii, la momentul incidentului se aflau cinci clienţi şi şapte angajaţi.

”Reprezentanţii băncii au anunţat imediat incidentul la numărul de urgenţă 112, echipele de intervenţie deplasându-se rapid la faţa locului pentru a acorda asistenţă şi pentru a investiga circumstanţele acestui eveniment. Trei persoane au primit asistenţă medicală la faţa locului, două dintre acestea fiind transportate ulterior la spital pentru investigaţii suplimentare”, transmite banca.

“Siguranţa clienţilor şi a personalului este prioritatea noastră principală. Colaborăm strâns cu autorităţile şi cu proprietarul clădirii pentru a stabili cu exactitate cauza acestui incident şi luăm toate măsurile necesare în astfel de situaţii excepţionale. Ne exprimăm profundul regret pentru situaţia creată şi facem tot ce ne stă în putinţă pentru a susţine persoanele afectate”, au declarat reprezentanţii băncii.

Comentarii