Telefonul nu e om

Suntem foarte mândri de invenţia noastră. Până la un punct pe bună dreptate. Este până la urmă o invenţie unică în ceea ce numim istorie a vieţii inteligente. Vorbim de foarte devreme şi reuşim să transmitem prin simboluri (oricare ar fi fost ele) vorbele noastre mai de curând, însă de foarte mult timp de asemenea. Este o invenţie care ne-a condus în mare parte la nivelul uluitor de progres cultural şi tehnologic la care suntem acum. Nimeni nu poate pune la îndoială rolul absolut hotărâtor pe care limbajul l-a avut în dezvoltarea speciei noastre.

Suntem atât de mândri de invenţia noastră încât am ajuns să fim infatuaţi. Infatuaţi în credinţa noastră că e suficientă. În ignorarea tot mai flagrantă a principiilor biologice care ne guvernează. Atât de infatuaţi, încât am ajuns să credem că poate înlocui aproape orice şi este singura suficientă să fim oameni. Dezvoltarea mijloacelor tehnologice să purtăm vorba de la unul la altul în timp real la orice distanţă ar trebui să ne ridice oarece întrebări vis-a-vis de creierul social, atât de bine reprezentat la fiecare dintre noi. Ar putea interacţiunile mediate tehnologic să aibă consecinţe neurobiologice care să interfereze cu dezvoltarea abilităţilor sociale şi cognitive? Este o întrebare pe care ar trebui să o punem foarte imperativ. Din fericire unii dintre cercetatorii creierului au purces şi la găsirea unor răspunsuri.

Într-un studiu desfăşurat în Canada, echipa de cercetare a comparat activitatea electrică a creierului în timpul interacţiunii faţă în faţă şi comunicarea la distanţă asistată tehnologic la 62 de perechi mamă-copil în care copiii aveau vârste cuprinse între 10 şi 14 ani. Folosind o tehnică numită hiperscanare, care poate înregistra simultan activitatea creierului la mai mulţi subiecţi, echipa de cercetare a descoperit că interacţiunea prin intermediul unei platforme de videoconferinţă a atenuat sincronia creierelor mamă-copil. Aceiaşi cercetători au demonstrat anterior că creierul uman are tendinţa de a se sincroniza spontan atunci când este angajat în interacţiunea socială, adică ritmurile lor electrice oscilează la aceeaşi frecvenţă. „Sincronia inter-creiere este asociată cu dezvoltarea inteligenţei sociale”, a explicat autorul principal al studiului. „Rezonanţa dintre creiere le permite copiilor să înveţe să distingă între sine şi ceilalţi, să înveţe relaţiile sociale.”

Interacţiunile faţă în faţă au provocat nouă legături semnificative între zonele frontale şi temporale ale creierelor celor care interacţionau, în timp ce comunicările de la distanţă au provocat doar una. „Aceste rezultate sunt în concordanţă cu concluziile unui studiu pe care l-am efectuat asupra puterii parfumului unei mame şi al altuia care a constatat că o atingere afectuoasă a unui partener romantic are puterea de a reduce durerea”, completează autorul.

Suntem fiinţe sociale înainte de orice. Oricât de bine ne-am comunica ideile prin simboluri, nu putem să ne comunicăm umanitatea decât prin contact direct.

Bogdan Iliescu este medic primar neurochirurg la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi şi preşedinte al Asociaţiei Creierului Iaşi