Trei pozitivi din 500 de teste COVID în judeţul Iaşi

sâmbătă, 19 iunie 2021, 01:50
1 MIN
 Trei pozitivi din 500 de teste COVID în judeţul Iaşi

Niciun caz nou de infecţie cu SARS COV 2 în municipiu Iaşi, în schimb, la un număr de aproximativ 500 de teste în judeţ au fost depistate 3 persoane pozitive. Dintre cazurile confirmate pozitiv şi internate, în ultimele 24 de ore au fost efectuate două externari. 

În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore nu s-au înregistrat decese în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese fiind 915. Ieri, doar 608 persoane au primit prima doză de vaccin, cu peste 100 mai puţin decât ziua precedentă şi alte 653 de persoane au primit doza II. Cu privire la administrarea vaccinului Johnson & Johnson, până în momentul de faţă au fost efectuate 8035 de vaccinari, 282 doze fiind administrate în ultimele 24 de ore.

De la începutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 425 de reacţii adverse uşoare. În ceea ce priveşte situaţia din secţiile de ATI COVID, din cele 16 paturi disponibile, doar unul era ocupat, respectiv la Spitalul Clinic de Urgenţă Sfântul Spiridon. Pentru persoanele depistate pozitiv cu noul coronavirus, în unităţile sanitare sunt puse la dispoziţie 163 de paturi, dintre care 97 de paturi pentru bolnavii confirmaţi pozitiv cu COVID-19 (CF Pascani – 22 paturi, CF Iasi – 15 paturi, Spitalul Orasenesc Harlau – 12 paturi, Spitalul de Pneumologie – 28 paturi, Spitalul de Boli Infectioase – 20 de paturi) şi 67 de paturi în zonele roşii destinate pacienţilor cu alte patologii şi confirmati pozitiv cu COVID-19. O persoana confirmata pozitiv cu noul coronavirus urmează tratamentul prin dializă în staţia de dializă de la Spitalul Clinic "Dr. C.I. Parhon" Iaşi.

 

 

Comentarii