„Tricolorii mici” vor juca în Giuleşti şi la Sibiu meciurile din octombrie

joi, 21 septembrie 2023, 09:47
1 MIN
 „Tricolorii mici” vor juca în Giuleşti şi la Sibiu meciurile din octombrie

Naţionala României U21 continuă drumul spre EURO 2025, iar în luna octombrie, tricolorii conduşi de Daniel Pancu vor disputa două meciuri din Grupa E, cu Armenia şi Finlanda, ambele pe teren propriu.

Tricolorii Under 21 vor disputa primul meci de pe teren propriu, din noua campanie de calificare, pe stadionul din Giuleşti. Meciul cu Armenia U21 se va juca însă în condiţii speciale, informează frf.ro.

În urma raportului întocmit de Comisia de Disciplină a UEFA la partida România U21 – Ucraina U21, de la EURO 2023, Federaţia Română de Fotbal a fost sancţionată cu plata a 21.000 de euro pentru afişarea în tribune de mesaje provocatoare cu caracter politic şi ofensator, scandări rasiste ale suporterilor, folosirea de materiale pirotehnice. În plus, la primul meci de pe teren propriu, capacitatea stadionului va fi redusă cu 50%.

Al doilea meci din octombrie, cu Finlanda, se va disputa la Sibiu. Pe Stadionul Municipal tricolorii au jucat anul acesta un meci de pregătire cu selecţionata similară a Germaniei.

Vineri, 13 octombrie, ora 20:30, ROMÂNIA U21 – ARMENIA U21, Stadion Giuleşti

Marţi, 17 octombrie, ora 18:00, ROMÂNIA U21 – FINLANDA U21, Stadion Sibiu

Comentarii