Tudorel Toader, avocatul Elenei Udrea. Dacă pierde, Udrea merge 6 ani la închisoare

luni, 07 martie 2022, 18:15
1 MIN
 Tudorel Toader, avocatul Elenei Udrea. Dacă pierde, Udrea merge 6 ani la închisoare

Repus pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, procesul Gala Bute a început cu un nou avocat al Elenei Udrea: fostul ministru PSD al Justiției, rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Tudorel Toader. 

Azi, 7 martie 2022, a fost primul termen în care fostul ministru al Justiției s-a aflat în sala de judecată în calitate de apărător al Elenei Udrea. „M-a rugat în decembrie anul trecut, iar în ianuarie am semnat contractul”, a declarat avocatul. Tudorel Toader mai susține că acest proces e o provocare profesională, având în vedere că în sala de judecată vor fi puse față în față o decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene și o alta, a Curții Constituționale a României.

„O să fie un proces scurt, cu miză grea pentru Elena Udrea. Este posibil ca totul să se termine la termenul următor. Dacă i se admite contestația, o să fie rejudecat apelul. Dacă nu, ea trebuie să execute pedeapsa de 6 ani de închisoare”, a precizat Tudorel Toader.

Potrivit procurorilor DNA, Elena Udrea a hotărât organizarea Galei Bute din 2011, după discuții cu președintele FR Box, Rudel Obreja. Ulterior, ea le-a cerut subordonaților din Ministerul Dezvoltării să găsească soluții pentru finanțarea meciului, „urmărind obţinerea unor beneficii electorale, prin asocierea imaginii sale cu cea a lui Lucian Bute”.

Citeşte mai mult pe libertatea.ro

 

Comentarii