De Business

Punem punctul pe știi

Tur de forţă pe pieţele financiare internaţionale: România lansează o nouă licitaţie de 2 miliarde de euro

luni, 31 ianuarie 2022, 21:59
1 MIN
 Tur de forţă pe pieţele financiare internaţionale: România lansează o nouă licitaţie de 2 miliarde de euro

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) vizează realizarea unei noi emisiuni externe, de data aceasta cu scopul de a atrage suma de două miliarde de euro pe şase, respectiv 12 ani.

În cazul eurobondurilor pe 6 ani dobânda indicativă este mid-swap +215 puncte de bază, iar pentru eurobondurile pe 12 ani reperul de cost este mid-swap +355 puncte de bază, potrivit Ziarului Financiar.

Intermediarii emisiunii sunt Citi, Erste Group, HSBC, ING, J.P. Morgan, Societe Generale.

Este pentru a doua oară în această lună când statul apelează la investitorii străini pentru asigurarea necesarului de finanţare al României din acest an, care se ridică la circa 11% din PIB, respectiv 145,4 miliarde de lei, potrivit datelor MFP.

În a doua parte a acestei luni, Finanţele au organizat o licitaţie în dolari, reuşind să atragă 2,4 miliarde de dolari, sumă ce urmează a fi folosită inclusiv pentru răscumpărarea anticipată a unor obligaţiuni mai vechi în dolari. Mai exact, Guvernul a împrumutat 1,35 miliarde de dolari cu o scadenţă pe cinci ani şi 1,06 miliarde de dolari pe zece ani.

Mai mult, pe cursguvernare.ro

Comentarii