Un avion cu destinația Kiev a aterizat forțat la Chişinău, după ce i s-a interzis intrarea în spaţiul aerian ucrainean

duminică, 13 februarie 2022, 14:13
2 MIN
 Un avion cu destinația Kiev a aterizat forțat la Chişinău, după ce i s-a interzis intrarea în spaţiul aerian ucrainean

Un avion al companiei ucrainene SkyUp, care făcea legătura între Maderia (Portugalia) şi Kiev, a fost nevoit să aterizeze, sâmbătă, la Chişinău, informează AFP, citată de Agerpres.

Celui care a închiriat aeronava i-a fost interzisă intrarea în spaţiul aerian ucrainean, a anunţat, duminică, SkyUp.

″În data de 12 februarie, locatorul – un rezident irlandez – a notificat compania aeriană despre o interdicţie imediată privind intrarea avionul UR-SQO în spaţiul aerian ucrainean”, a informat compania aeriană ucraineană de tip low-cost SkyUP, într-un comunicat publicat pe pagina sa de Internet.“SkyUp a reuşit să aranjeze aterizarea în cel mai apropiat aeroport de Ucraina, cel din Chişinău, şi transferul celor 175 de pasageri la Kiev”, se menţionează în comunicatul de presă.

Separat, compania aeriană KLM a suspendat până la noi ordine toate zborurile în spaţiul aerian ucrainean. Un zbor care era prevăzut pentru sâmbătă seara pe ruta Amsterdam-Kiev a fost anulat. Vineri, KLM a anunţat că membrii echipajului nu vor mai petrece noaptea la Kiev din cauza tensiunilor între Rusia şi statele occidentale cu privire la Ucraina.Cu toate acestea, Ucraina consideră că închiderea spaţiului său aerian nu ar avea niciun sens, pe fondul agravării crizei cu Rusia, a declarat duminică un reprezentant al administraţiei prezidenţiale de la Kiev.

″Cel mai important lucru este că pentru Ucraina nu are niciun rost să-şi închidă spaţiul aerian. Nu are niciun sens. Şi, în opinia mea, este ceva ce aduce cu un fel de blocadă parţială″⁣, a declarat Mihailo Podoliak, consilier al şefului de personal al preşedintelui Volodimir Zelenski.Rusia a infirmat planurile de a invada Ucraina, dar a desfăşurat peste 100.000 de militari în apropierea frontierelor acestui stat şi a menţionat că ar putea lua măsuri neprecizate dacă cererile sale nu sunt satisfăcute.

 

Comentarii