Un bărbat a murit într-un accident în faţa casei sale în timp ce îşi parca maşina

miercuri, 19 ianuarie 2022, 14:40
2 MIN
 Un bărbat a murit într-un accident în faţa casei sale în timp ce îşi parca maşina

Un bărbat în vârstă de 50 de ani a murit într-un accident rutier produs chiar în faţa locuinţei sale. Este vorba de accidentul produs în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 1.30, pe drumul judeţean din Hârtop.

Din primele cercetări ale poliţiei rezultă că Ionel Leonte, în vârstă de 50 de ani, localnic, care conducea un VW Golf, a pătruns pe contrasens, după care a făcut viraj la dreapta pentru a parca în faţa locuinţei sale. În timpul manevrei la dreapta, maşina condusă de bărbatul de 50 de ani a fost acroşată puternic în partea laterală dreapta de către un VW Passat, condus de Vasile G., în vârstă de 21 de ani, care se deplasa în aceeaşi direcţie de mers.

În urma impactului violent, bărbatul în vârstă de 50 de ani a decedat. Echipajele medicale care au ajuns la faţa locului au constatat că acesta nu mai prezenta semne vitale. Victima nu a răspuns nici la manevrele de resuscitare.

În cealaltă maşină erau doi tineri, tot localnici, pasagerul fiind transportat la spital şi diagnosticat cu un traumatism cranian uşor, care nu a necesitat internare. Celălalt VW, care a lovit maşina din faţă, era condus de Vasile Grădinariu, în vârstă de 21 de ani.

În urma verificării cu etilotestul a rezultat că tânărul avea o concentraţie de 0,69 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Din primele cercetări ale poliţiei rezultă că şoferul care a decedat a provocat accidentul prin virajul efectuat la dreapta, fără a se asigura. Totuşi, mecanismul de producere a accidentului este destul de complicat, astfel că ancheta va continua.

Ancheta continuă şi faţă de şoferul în vârstă de 21 de ani, mai ales că acesta şi consumase alcool la volan, cu o concentraţie care atrage răspunderea penală. În cazul acestuia se aşteaptă şi rezultatele probelor biologice de sânge, pentru confirmarea alcoolemiei mari. Ancheta va continua în cadrul dosarelor penale deschise pentru ucidere din culpă şi conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.  

SURSA: monitorulsv.ro

 

 

Comentarii