Un fost procuror, cumnata primarului Pantazi, găsit mort alături de o vecină

duminică, 17 ianuarie 2021, 12:15
1 MIN
 Un fost procuror, cumnata primarului Pantazi, găsit mort alături de o vecină

Două femei au fost găsite ieri fără viață  într-o casă din suburbia Lunca de langa Pascani. Una dintre ele este Codruța Pantazi, fost procuror, cumnata fostului primar Dumitru Pantazi.

Ele au fost descoperite în jurul prânzului. „Ieri, în jurul orei 12.30 am fost sesizați despre faptul că două femei au fost găsite decedate în anexa locuinței uneia dintre ele, din municipiul Pașcani. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat cadavrele a două femei, de 61 de ani, respectiv 62 de ani. În cauza a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă si s-a dispus efectuarea necropsiei în vederea stabilirii cauzei decesului, iar cercetările continuă”, se arată în comunicatul remis de IPJ Iași.

Din primele informații se pare că cele două femei s-au intoxicat cu monoxid de carbon, scrie newspascani.com.

Una dintre victime venise la locuința fostului magistrat pentru a vedea ce face. Este vorba de o femeie ce îl ajuta la treburi gospodărești.

Comentarii