Un şofer CTP a ieşit de pe traseu în timpul serviciului şi s-a dus acasă

miercuri, 30 iunie 2021, 01:59
3 MIN
 Un şofer CTP a ieşit de pe traseu în timpul serviciului şi s-a dus acasă

Compania l-a sancţionat cu 10% din salariu, dar el a contestat în instanţă.

Un şofer CTP a ieşit intempestiv de pe traseu cu autobuzul pe care-l conducea şi a plecat acasă. Gestul i-a atras o penalizare de 10% din salariul pe o lună. S-a adresat instanţei, cerând transformarea penalizării băneşti într-un simplu avertisment şi daune morale în valoare de 20.000 de lei, invocând faptul că fiul său de 6 ani ar fi fost bolnav. A obţinut doar o reducere a penalizării suferite.

I.G. era angajat ca şofer la CTP din 2016. În octombrie 2019, se afla pe traseul 52 Piaţa Alexandru cel Bun – Copou. A intrat în tură şi a condus până la 8.50, când a primit un telefon de la soţia sa, prin care aceasta îl anunţa că unul dintre cei doi băieţi ai săi are o criză puternică de astm. Femeia, însărcinată într-un stadiu avansat cu al treilea copil, intrase în panică, nereuşind să găsească medicamentul necesar băiatului. Şoferul a pus imediat pancarta „Garaj“ în parbriz. A oprit la dispeceratul de lângă Piaţa Alexandru cel Bun cât să anunţe că are de rezolvat probleme personale. A alimentat autobuzul, iar apoi s-a dus la garajul din Tudor Vladimirescu. Aici, a comunicat impiegatului acelaşi lucru şi a plecat, fără a-l mai anunţa, conform procedurii interne a CTP, pe şeful de coloană şi implicit, fără acordul acestuia. La 9.45, s-a întors la sediul companiei.

În instanţă, reprezentanţii CTP au arătat că, prin însăşi modul de redactare a acţiunii sale, I.G. recunoscuse comiterea abaterii disciplinare, sancţiunea fiind astfel valabilă. Totodată, ei au precizat că nu se poate face în niciun fel dovada vreunui prejudiciu moral concret. Chemaţi să se pronunţe, magistraţii Tribunalului au pus sub semnul întrebă­rii starea de panică în care s-ar fi aflat şoferul, conform propriilor declaraţii.

„Susţine contestatorul că nu s-a mai prezentat la şeful de coloană din cauza stării lui de panică, dar cu toate acestea a mers până la staţia de combustibil unde a alimentat autobuzul cu motorină şi apoi l-a garat. Explicaţia ulterioară a contestatorului în sensul că problemele familiale invocate au fost reprezentate de criza gravă şi acută de astm a copilului apare ca nejustificată în raport de modalitatea de derulare a faptelor şi perioada de timp scursă efectiv de la momentul la care susţine că a primit telefon de la soţie şi până a plecat efectiv de la serviciu fără nicio înviore, fără a se oferi vreo justificare de ce a apreciat că solicitarea învoirii de la şeful de coloană ar fi fost mai puţin importantă decât alimentarea autobuzului şi de ce a apreciat că are timp să alimenteze deşi trecuseră deja 15 minute de când copilul se afla în presupusa criză severă de astm“, au reţinut judecătorii.

Aceştia au respins ambele cape­te de cerere ale lui I.G., respectiv daunele morale şi înlocuirea sancţiunii financiare cu un avertisment. Totuşi, au luat în considerare situaţia familială a şoferului, faptul că doi dintre copiii săi sunt încadraţi în grad de handicap, ca şi faptul că era prima oară când şoferul pleca de la serviciu fără a se învoi. Decizia finală a fost de reducere a penalizării la 5% din salariu. Această soluţie nu a fost considerată ca justificată nici de şofer, nici de CTP, ambele părţi declarând apel. Contestaţiile au intrat luni pe rolul Curţii de Apel.

Comentarii