Un tablou unicat al lui Horea, descoperit la Bucureşti şi expertizat la Sibiu

luni, 23 ianuarie 2023, 15:11
3 MIN
 Un tablou unicat al lui Horea, descoperit la Bucureşti şi expertizat la Sibiu

Un tablou unicat al lui Horea, realizat de Ioan Constande, a fost adus recent la Sibiu, de un colecţionar din Bucureşti, pentru expertiză la Muzeul Naţional Brukenthal, unde conducerea instituţiei speră ca opera să poată fi văzută de public în cursul acestui an, a anunţat luni managerul interimar al muzeului, Alexandru Constantin Chituţă.

"Cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române vă prezentăm un tablou inedit, necunoscut până acum, al unuia dintre căpeteniile răscoalei din 1784 – Horea. (…) Zilele trecute am primit pentru expertiză la Muzeul Naţional Brukenthal un tablou, dintr-o colecţie privată, realizat în ulei de Ioan Constande, ce îl înfăţişează pe Vasile Ursu Horea. Lucrarea este importantă din cel puţin două considerente. Unul este faptul că acest tablou în ulei este realizat de Ioan Constande. Astăzi se mai păstrează puţine lucrări în ulei realizate de acest artist transilvănean. Pe piaţa de artă, în muzee şi în colecţii private sunt însă multe gravuri realizate de Constande, însă nu lucrări în ulei. Şi în colecţia Muzeului Brukenthal avem gravuri realizate după desenele lui Constande. Un al doilea fapt important este acela că personajul întruchipat de Ioan Constande este Horea, o figură istorică importantă a României. Din toate aceste considerente, vă prezentăm această lucrare pe care o consider importantă atât pentru istoria artei, pentru recuperarea creaţiei lui Ioan Constande şi pentru întregirea galeriei artistice a chipurilor lui Horea realizate în decursul istoriei. Sperăm că această lucrare, prin generozitatea colecţionarului din Bucureşti, să poată fi expusă şi văzută de public anul acesta la Muzeul Naţional Brukenthal", a scris managerul interimar Alexandru Constantin Chituţă pe pagina de Facebook a Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu.

Potrivit sursei citate, "unul dintre cei mai valoroşi artişti transilvăneni care realizează diferite gravuri cu Horea, Cloşca, Crişan, Avram Iancu, Gheorghe Bariţiu este pictorul transilvănean Ioan Constande". "Născut în apropierea Sebeşului – Alba, la Rahău, a studiat între anii 1834 – 1843 la Academiile de Arte Frumoase din Budapesta şi Viena. Din acest considerent, în marea majoritate a lucrărilor sale se semnează ca Pictor academic. A rămas în istoria artei din România ca unul din principalii pictori, dar mai ales desenatori şi litografi. A fost profesor la Institutul 'Terezianum' din Sibiu, din 1841 şi participant la Revoluţia din 1848 în calitate de comandant al gărzilor civile din Ocna Sibiului", menţionează Alexandru Constantin Chituţă.

El reaminteşte că "artiştii transilvăneni Franz Neuhauser şi Anton Steinwald din Sibiu, la comanda guvernatorului Samuel von Brukenthal, realizează chipurile lui Horea, Cloşca şi Crişan în timpul când erau întemniţaţi la Alba Iulia". "Lucrul acesta este menţionat şi în cel mai important volum dedicat răscoalei din 1784 "Răscoala lui Horea", de D. Prodan, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984. Autorul spune: "La închisoare căpitanii au mai fost văzuţi şi de pictori. Unele portrete sunt evident autentice, făcute de cei care i-au văzut sau după asemenea portrete, imaginile sunt aceleaşi în maniere diferite. Cele mai aproape de realitate, mai vii, ne par cele păstrate în Muzeul Brukenthal din Sibiu, făcute de pictorul de la curtea guvernatorului", mai spune Alexandru Constantin Chituţă. 

 

Comentarii