VIDEO Cât de ușor se fură un BMW nou cu o antenă și un laptop

joi, 31 august 2023, 18:09
1 MIN
 VIDEO Cât de ușor se fură un BMW nou cu o antenă și un laptop

În timp ce producătorii auto muncesc intens pentru a dezvolta sisteme care să țină hoții departe de mașini, aceștia din urmă par să fie întotdeauna cu un pas înainte.Intrarea în mașină și pornirea fără cheie este, fără îndoială, un confort important oferit de producătorii auto.Cu toate acestea, conform datelor colectate de companiile de asigurări, sistemul de intrare fără cheie a provocat o explozie a furtului de mașini, făcându-le mai ”accesibile” pentru hoți.

O filmare realizată cu o cameră de supraveghere (video 1 și 2) arată cât de ușor este pentru un hoț să intre într-o mașină modernă.Cei doi răufăcători, echipați cu o antenă simplă, dar și un mic laptop, reușesc să intercepteze semnalul cheii din interiorul casei. Ei deschid apoi netulburați ușa BMW M2 și, după ce i-au pornit motorul, ies în trombă.De altfel, dacă nu ar fi trecut în acel moment o mașină pe strada apropiată, cei doi hoți ar fi deschis mașina în timp record, potrivit ziare.com.

Dacă mașina noastră încorporează un sistem de închidere/deblocare fără fir, atunci putem preveni interceptarea semnalului cheii prin depozitarea acesteia într-un loc din casă cât mai departe de mașina noastră.Totodată, pentru a pune capăt acțiunii bandelor de hoți bine pregătiți, există un dispozitiv sub forma unei cutii de protecție pentru chei care previne interceptarea semnalului.

Prin introducerea cheilor vehiculului în cutie, aceasta previne transmiterea undelor radio între chei și mașină, asigurând astfel protecție împotriva furtului acesteia. 

Comentarii