VIDEO – Cîţu răspunde în plenul Camerei Deputaţilor la acuzele PSD: Toţi, slugile lui Dragnea şi Vâlcov

luni, 22 februarie 2021, 17:24
1 MIN
 VIDEO – Cîţu răspunde în plenul Camerei Deputaţilor la acuzele PSD: Toţi, slugile lui Dragnea şi Vâlcov

Premierul Florin Cîţu este prezent în aceste momente în plenul Camerei Deputaţilor, la "Ora prim-ministrului", la solicitarea grupului parlamentar al PSD. Tema propusă este: "Bugetul tăierilor: moartea economică a României".

Deputaţii PSD au venit cu mai multe figuri de carton: Iohannis cu schiurile, Barna cu un sac cu euro. social-democraţii vociferează din sală.

„Eu vă spun că acest prim-ministru rezistă. Cine sunt cei care mă contestă: conducerea PSD: Ciolacu, Grindeanu, Stănescu, Tudose – aceştia mă contestă pe mine. Repetăm numele celor care mă contestă, ca să ştie românii. Toţi, slugile lui Liviu Dragnea şi Darius Vâlcov. Sorin Grindeanu, premierul OUG 13, cel care tremura de frică când preşedintele României s-a dus lângă el. A scos zeci de mii de oameni în stradă. A fost primul premier dat jos de propriul partid. Şi nu s-a dus acasă, s-a ţinut de scaun împotriva propriului partid. Mihai Tudose e premierul care îşi lua salariul în plic, pentru că aşa era el obişnuit, să ia banii la plic”, a transmis premierul.

 

Comentarii