VIDEO Declarațiile lui Putin după ce a fost ales cu un scord record

luni, 18 martie 2024, 08:10
3 MIN
 VIDEO Declarațiile lui Putin după ce a fost ales cu un scord record

Vladimir Putin, care a obținut duminică un nou mandat de șase în funcția de președinte al Rusiei, în ciuda protestelor de la secțiile de votare și a acuzațiilor că votul nu a fost nici liber, nici corect, a spus în discursul său că victoria sa va permite țării să devină mai puternică și mai eficientă, în timp ce susținătorii săi îi scandau numele, potrivit televiziunii de stat, relatează Reuters. El a obșinut 87,8% din voturi

Președintele Vladimir Putin a dat asigurări că țara sa nu se va lăsa „intimidată” sau „zdrobită”, după doi ani de conflict în Ucraina și criză cu Occidentul.

„Nu contează cine vrea să ne intimideze sau cât de mult, nu contează cine vrea să ne zdrobească sau cât, voința noastră sau conștiința noastră. Nimeni nu a reușit vreodată să facă așa ceva în istorie. Nu a funcționat astăzi și nu va funcționa în viitor”

„Aceasta… ne permite să consolidăm societatea, să arătăm corectitudinea căii pe care o urmăm, corectitudinea drumului pe care îl urmăm și să creăm condiții pentru continuarea mișcării, astfel încât Rusia să fie chiar mai puternică, mai eficientă”.

Putin a mulțumit tuturor celor care s-au prezentat la vot.

„Astăzi sunt recunoscător tuturor luptătorilor noștri. Nimeni nu va mai suprima Rusia. Suntem o familie unită. Sunt sigur că toate planurile vor fi îndeplinite, obiectivele atinse”

„Rezultatele alegerii arată încrederea rușilor. Trebuie să rezolvăm obiectivele operațiunii militare speciale, să facem armata mai puternică”

Vorbind despre „Amiază împotriva lui Putin”, care a încurajat oamenii să iasă în ultima zi de vot și să-și anuleze buletinele de vot, președintele Putin spune că „nu a avut niciun efect”.

„Cei care au stricat buletinele de vot ar trebui să fie urmăriți penal conform legii”, spune el.
Forțele armate ale Rusiei avansează în Ucraina în fiecare zi și forțele Moscovei au inițiativa pe câmpul de luptă.
Putin a spus că era de acord să îl elibereze pe Navalnîi în cadrul unui schimb de prizonieri
Vladimir Putin a declarat că a fost de acord cu un schimb de prizonieri care-l implica pe regretatul opozant rus Alexei Navalnîi înainte de moartea sa în închisoare luna trecută și a spus că este trist când cineva moare.

Putin a spus că principala condiție pentru schimb este ca Navalnîi să nu se întoarcă în Rusia.

„A murit, este trist. Mi s-a spus cu câteva zile înainte de moartea lui că era o idee privind schimbul lui Navalnîi cu cei care sunt reținuți în Vest. Fusesem de acord cu schimbul”
Putin a mai spus că „nu este nicio democrație în Vest, nici în SUA” și că sistemul electoral din Rusia este mai transparent decât în SUA

Putin a declarat că Rusia este pregătită pentru discuții cu privire la o propunere franceză de încetare a focului în Ucraina în timpul Jocurilor Olimpice, dar va trebui să țină seama de interesele Rusiei în prima linie.

Putin, care a revizuit Constituția pentru a putea rămâne la conducerea țării sale până în 2036, a avut deja patru mandate (două din patru ani, altele două de șase ani), intercalate de un interludiu ca prim-ministru.

La 71 de ani, el a condus deja Rusia mai mult timp decât orice alt lider de după dictatorul sovietic Josef Stalin, care a fost la putere timp de aproape 31 de ani potrivit News.ro.

Teoretic, el ar putea să candideze pentru un al şaselea mandat şi să continue până în 2036, ceea ce i-ar da o perioadă mai lungă la putere decât Ecaterina cea Mare în secolul al XVIII-lea.

Comentarii