VIDEO Faza zilei la Australian Open! Un tenismen i-a aruncat adversarului său rus o banană

sâmbătă, 21 ianuarie 2023, 15:30
1 MIN
 VIDEO Faza zilei la Australian Open! Un tenismen i-a aruncat adversarului său rus o banană

Jucătorul rus de tenis Andrei Rublev, nr. 6 mondial, s-a calificat sâmbătă în optimile de finală ale Openului Australiei, primul turneu de Mare Şlem al anului ce se desfăşoară la Melbourne, după ce l-a întrecut în trei seturi, 6-4, 6-2, 6-3, pe britanicul Daniel Evans (30 ATP).

Meciul dintre cei doi a provocat și faza zilei la turneul de la Melbourne. La una dintre pauze, sesizând că Rublev caută ceva de mâncare în geantă, Evans i-a aruncat o banană adversarului său, care i-a mulțumit în aplauzele publicului australian.

Rublev (25 ani), sfert-finalist la Roland-Garros (2020, 2022) şi US Open (2017, 2020, 2022), va juca luni pentru un loc în sferturile de finală cu danezul Holger Rune, cap de serie nr.10, care a dispus în turul 3 de francezul Ugo Humbert, cu 6-4, 6-2, 7-6 (7/5).

Comentarii