VIDEO: Gimnastul rus care a purtat simbolul Z la Cupa Mondială: Am vrut doar să arăt de unde sunt, atâta tot

marți, 08 martie 2022, 13:58
2 MIN
 VIDEO: Gimnastul rus care a purtat simbolul Z la Cupa Mondială: Am vrut doar să arăt de unde sunt, atâta tot

Gimnastul Ivan Kuliak este cercetat disciplinar de Federaţia Internaţională de Gimnastică, după ce a purtat pe tricou un simbol folosit de Rusia în războiul din Ucraina, în timp ce a urcat pe podium lângă un rival ucrainean, la Cupa Mondială din Qatar.

El se apără spunând că doar a vrut să arate de unde este şi susţine că gimnaştii ucraineni l-au provocat, informează lequipe.fr, conform News.ro. 

“Ni s-a spus să ne acoperim steagul, ceea ce am făcut. Deja interziseseră tot ce era posibil. Am vrut doar să arăt de unde sunt, atâta tot. Nu mi-a fost niciodată frică de consecinţe şi nu vreau să fac rău nimănui. Acest semn Z înseamnă “pentru victorie” (za pobiedy), “pentru pace”. Sportivii ucraineni s-au purtat urât cu noi… Trebuia să vedeţi ca să credeţi”, a scris el pe Telegram.“Gimnaştii ucraineni au început toată această mişcare politică. Tocmai ca răspuns la acest comportament am apărut cu această insignă pe piept. Au fost înfăşuraţi în steagul lor, strigând „Glorie Ucrainei” pe podium. Conform regulamentului competiţiei, nu este permis, dar nimeni nu le-a spus nimic. De asemenea, au cerut să fim excluşi, deşi nu am spus şi nu am făcut nimic nimănui”, a precizat sportivul.

Provocarea tânărului, care de atunci a primit sprijinul lui Vassili Titov, preşedintele Federaţiei Ruse, a avut cu atât mai mult ecou cu cât a câştigat medalia de bronz în finala la paralele, în timp ce victoria i-a revenit ucraineanului Ilia Kovtun.Kazahul Milad Karimi, logodit cu gimnasta ucraineană Diana Varinska şi care s-a antrenat mulţi ani la Kiev, a câştigat argintul.
Cu o zi înainte, ucraineanca Daniela Batrona refuzase să împartă podiumul la paralele, unde a terminat pe locul 3, după rusoaicele Viktoria Listounova şi Maria Minaeva. Ea şi-a primit medalia separat, înfăşurată în drapelul galben şi albastru.

Federaţia Internaţională de Gimnastică (FIG) a anunţat că a deschis proceduri disciplinare împotriva lui Kuliak pentru “comportamentul său şocant” la Cupa Mondială pe aparate de la Doha.După ce a câştigat, sâmbătă, bronzul în finala de la paralele, Kuliak şi-a lipit litera “Z” pe piept şi a urcat pe podium alături de câştigătorul medaliei de aur, Illia Kovtun din Ucraina.

Mai mult, pe stirileprotv

Comentarii