VIDEO: Luptă de 5 zile pentru salvarea unui copil de 5 ani căzut într-un puț din Maroc

sâmbătă, 05 februarie 2022, 13:24
2 MIN
 VIDEO: Luptă de 5 zile pentru salvarea unui copil de 5 ani căzut într-un puț din Maroc

Operațiune de salvare contracronometru în Maroc unde zeci de oameni au făcut eforturi disperate să salveze un copil de cinci ani care a căzut în urmă cu cinci zile într-un puț de 32 de metri din curtea casei. Din păcate, finalul a fost tragic.

UPDATE

Micuțul Rayan, băiețelul de 5 ani care era blocat de cinci zile într-un puț din Maroc, a fost extras sâmbătă seara de echipele de intervenție, după o operațiune urmărită cu sufletul la gură de întreaga lume. Din păcate, autoritățile au anunțat ulterior că băiatul este mort. Aflați amănunte de AICI.

TEXT INIȚIAL

Zeci de utilaje au făcut o groapă uriașă, iar acum se sapă un tunel orizontal de trei metri, în paralel cu securizarea perimetrului de către echipele tehnice, pentru a se apropia de locul în care este blocat copilul. Ultimii doi metri pentru a ajunge la băiatul blocat în puțul de 32 de metri sunt cei mai dificili din cauza riscului de alunecări de stânci.

Până acum nu se știe nimic cu privire la soarta micuțului Rayan, dar cu cât trec orele, cu atât se instalează îndoiala cu privire la șansele de a-l găsi în viață.

În condiții dificile, salvatorii au lucrat fără întrerupere în ultimele ore ale nopții de vineri spre sâmbătă în lumina reflectoarelor puternice, aducând o notă sumbră scenei tragediei.

Mii de oameni au venit în zonă în ultimele zile, unii de departe, în semn de solidaritate, și campează la fața locului în ciuda frigului din această zonă muntoasă, aflată la o altitudine de aproape 700 de metri.

Aflați amănunte de pe hotnews.ro.

Comentarii