VIDEO – Metoda inedită prin care un bărbat a încercat să fure bunuri de 600 de lei de la un supermarket

marți, 20 septembrie 2022, 11:55
1 MIN
 VIDEO – Metoda inedită prin care un bărbat a încercat să fure bunuri de 600 de lei de la un supermarket

Un bărbat a fost filmat într-un supermarket din Bistriţa în timp ce aplica o metodă inedită de a fura. El a umplut un coş cu alimente, a scos coşul din magazin pe la casele de marcat expres, după care el a ieşit din supermarket pe la casele de marcat asistate de casier, fără a avea produse asupra sa. jandarmii chemaţi la faţa locului de către reprezentanţii magazinului au încheiat acte premergătoare privind infracţiunea de furt.

Potrivit datelor furnizate marţi de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bistriţa Năsăud, tentativa de furt a avut loc luni dimineaţă, într-un supermarket din Bistriţa. 

„Bărbatul, în vârstă de 49 de ani, a ales de pe rafturile unui hipermarket din municipiul Bistriţa diverse produse alimentare (carne, legume, cafea, dulciuri), şi a trecut de casa de marcat fără a avea nicio intenţie de a le achita. Metoda folosită de bărbatul în cauză a fost cel puţin inedită, acesta strecurând coşul plin cu produse, în zona caselor de marcat expres, după care a ieşit pe la casele de marcat asistate”, transmit jandarmii.

Reprezentanţii magazinului au solicitat intervenţia autorităţilor, un echipaj de jandarmi aflat în zonă oprindu-l pe bărbat şi întocmind, pe numele acestuia, acte de sesizare pentru infracţiunea de furt, care au fost predate poliţiştilor pentru continuarea cercetărilor.

Conform sursei citate, valoarea totală a produselor pe care slătineanul a încercat să le fure este de aproape 600 de lei.

 

 

Comentarii