VIDEO Strat de gheaţă de 30 de cm, după o furtună cu grindină. Au fost scoase plugurile pentru zăpadă

sâmbătă, 05 august 2023, 18:01
1 MIN
 VIDEO Strat de gheaţă de 30 de cm, după o furtună cu grindină. Au fost scoase plugurile pentru zăpadă

După o furtună deosebit de violentă de vineri, locuitorii unui orăşel din Germania au avut surpriza să vadă pe străzi… pluguri de zăpadă, scoase pentru a îndepărta cantităţile enorme de grindină căzute în doar câteva minute, scrie Agerpres.

În înregistrările video surprinse la faţa locului se pot vedea străzile din Reutlingen (landul Baden-Württemberg, sud-vest) în întregime albe, acoperite de grindină, stratul de gheaţă ajungând pe alocuri până la 30 de centimetri, potrivit autorităţilor, citate sâmbătă de AFP.

Autorităţile au decis că cel mai bun mod de a curăţa rapid străzile era să scoată plugurile de zăpadă.

Grindina a blocat sistemul de evacuare a apei care a inundat pivniţele şi parcările subterane ale oraşului, au precizat autorităţile.

Nivelul râului Echaz, care traversează oraşul, a crescut cu 1,5 metri în doar cinci minute, acesta ieşind pentru scurt timp din matcă, fără a provoca însă pagube semnificative. 

Comentarii