VIDEO Talent în grafitti amendat cu 500 de lei. Dădea cu spray-ul în zone interzise

vineri, 15 iulie 2022, 10:39
1 MIN
 VIDEO Talent în grafitti amendat cu 500 de lei. Dădea cu spray-ul în zone interzise

Polițiștii locali din Timișoara au observat azi-noapte, în jurul orei 02.30, cu ajutorul camerelor de supraveghere, un tânăr care desena cu sprayul de tip  graffiti pe plasa de protecție a clădirii din Piața Unirii nr. 6.

Acesta a fost identificat ulterior de polițiștii locali sosiți la fața locului, stabilindu-se că se numește L.T, are 21 de ani și are domiciliul în localitatea Dumbrăvița.

Acesta a fost sancționat cu 500 lei, conform Legii 61/1991 republicată. Poliția Locală atrage atenția celor pasionați de desen stradal că este interzisă manifestarea acestui gen de artă pe clădiri, garduri, monumente și imobile de orice fel, nerespectarea prevederilor legale atrăgând după sine sancțiuni de până la 2500 lei și, după caz, impunerea de măsuri de curățare sau refacere a fațadelor.

Sursa: banatul.azi

Comentarii