VIDEO – Tânăr cu probleme locomotorii, care făcea livrări la domiciliu, acroşat de o şoferiţă neatentă

joi, 28 octombrie 2021, 08:29
2 MIN
 VIDEO – Tânăr cu probleme locomotorii, care făcea livrări la domiciliu, acroşat de o şoferiţă neatentă

Un tânăr care a rămas cu handicap în urma unui grav accident rutier şi se deplasează cu o tricicletă, făcând livrări la domiciliu pentru un restaurant din Suceava, o prezenţă foarte cunoscută în oraş, a fost implicat, ieri dimineaţă, într-un accident rutier, pe strada Universităţii din Suceava. El a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o şoferiţă. La faţa locului a ajuns o ambulanţă SMURD, care i-a acordat îngrijiri medicale tânărului care se deplasa pe tricicletă. Din fericire, acesta nu avea nimic grav.

Poliţiştii de la Biroul Rutier Suceava au constatat că vinovată de accident este conducătoarea auto, care a schimbat direcţia de mers, la stânga, spre drumul secundar, fără a se asigura şi a-i acorda prioritate celui care se deplasa pe tricicletă. Fiind vorba de un accident rutier fără victime, nu s-a deschis dosar penal, însă conducătoarea auto va fi sancţionată cu amendă şi suspendarea permisului pentru 30 de zile.

Tânărul care se deplasează pe tricicletă a mai fost implicat în cel puţin încă două accidente, cunoscute la Biroul de Poliţie Rutieră Suceava. Deşi mulţi se grăbesc să îl acuze, în două din cele trei cazuri accidentele s-au produs din cauza şoferilor. În unul dintre cazuri un şofer l-a acuzat vehement că i s-a băgat în faţă, dar imaginile de pe o cameră de supraveghere l-au contrazis, astfel că poliţiştii au luat măsuri de sancţionare faţă de conducătorul auto.

Tânărul este apreciat chiar şi de poliţişti pentru că încearcă să-şi câştige existenţa chiar şi în condiţiile problemelor grave de sănătate pe care le are. Acestuia i s-a recomandat să circule cât mai prudent, pentru a evita să fie implicat într-un accident rutiere mai grav.  În 2014, tânărul a fost implicat într-un grav accident rutier, la ieşirea din Cumpărătura spre Fălticeni, în timp ce era la volan. El a ajuns la spital cu un grav traumatism cranio-cerebral, iniţial cu şanse mici de supravieţuire.

SURSA: monitorulsv.ro

 

Comentarii