Woody Allen vrea să renunţe la cinema. Mărturisire în faţa lui Alec Baldwin

miercuri, 29 iunie 2022, 08:00
1 MIN
 Woody Allen vrea să renunţe la cinema. Mărturisire în faţa lui Alec Baldwin

Într-un interviu acordat marţi lui Alec Bladwin, Woody Allen nu a exclus ca următorul său film, care va fi filmat la Paris, să fie ultimul, spunând că şi-a pierdut "mult din entuziasmul” pentru cinema.

Regizorul american în vârstă de 86 de ani, căzut în dizgraţie în Statele Unite după ce fiica sa adoptivă l-a acuzat că a agresat-o sexual pe când era copil, a vorbit o jumătate de oră cu actorul Alec Baldwin. 

Acesta din urmă se află în mijlocul unei anchete după ce a ucis-o accidental pe directoarea de imagine Halyna Hutchins, pe platourile de filmare la westernul "Rust". 

"Probabil că voi face acest film, dar mult din entuziasm s-a risipit", a spus regizorul lui "Annie Hall", în direct, pe contul de Instagram al lui Baldwin. 

"Nu mă mai distrez atât de mult să fac un film şi să-l aduc pe marele ecran”, a adăugat el, referindu-se la schimbările din industria cinematografică odată cu apariţia streamingului.

"Voi mai face unul şi apoi o să văd cum mă simt”, a spus el. Alec Baldwin a anunţat interviul duminică, spunând că va vorbi cu Woody Allen despre cea mai recentă carte a regizorului, "Zero Gravity".

Anticipând eventuale critici, actorul a insistat că "nu îl interesează absolut judecăţile sau mesajele moralizatoare" care i se vor adresa. Acuzaţiile contra lui Woody Allen nu au fost menţionate în acest interviu.

 

 

Comentarii