Zece bebeluși au murit după ce un incendiu a izbucnit într-o maternitate din India

sâmbătă, 09 ianuarie 2021, 11:21
1 MIN
 Zece bebeluși au murit după ce un incendiu a izbucnit într-o maternitate din India

Zece bebeluși au murit în urma unui incendiu care a izbucnit sâmbătă într-o maternitate din statul indian Maharashtra, o nouă catastrofă care scoate în evidență problemele grave cu care se confruntă spitalele din această țară.

Personalul medical a reușit să salveze șapte nou născuți din spitalul din districtul Bhandara (centru) dar nu au reușit să-i mai salveze pe ceilalți zece, a declarat doctorul Pramod Khandate.

Copii decedați aveau vârste cuprinse între câteva zile și trei luni, potrivit presei indiene.

"Cauza incendiului nu este cunoscută încă, dar personalul a stins incendiul cât a putut de repede. Fumul a sufocat bebelușii", a afirmat acest medic.

Infirmierele au declanșat alarma după ce au constatat că un incendiu a izbucnit în unitatea neonatală a spitalului. Pompierii au reușit să împiedice propagarea incendiului al alte zone ale spitalului.

Aflați amănunte de pe hotnews.ro.

Comentarii