400 de cadouri pentru copiii Brailei

marți, 28 decembrie 1999, 00:00
2 MIN
 400 de cadouri pentru copiii Brailei

In seara de Ajun, Fundatia "Diaconia" si asociatia omonima au organizat, in sala mare a bisericii baptiste "Sf. Treime", de pe strada Belvedere, un magnific recital de colinde si poezii dedicat Craciunului, Pruncului Nascut in ieslea Betleemului si copiilor Brailei. Spectacolul a fost sustinut de corul Comunitatii Bisericii Crestine Baptiste, care s-a pregatit cum se cuvine pentru acest eveniment deosebit. In sala mare a catedralei ce a gazduit manifestarea s-au aflat sute de copii si bunici, care au fost placut impresionati de ceea ce au vazut, dar si de impunatorul brad de Craciun, impodobit cu beteala si daruri. La sfirsitul spectacolului, toti copiii prezenti in biserica au primit cite un cadou, oferit de generoasa "Diaconia". Au fost impartite, astfel, in jur de 400 de pungi cu de toate, ca sa fie toata lumea multumita.
In preajma Sfintelor Sarbatori, organizatia americana "Families are for ever", prin Asociatia de Binefacere "Diaconia", a oferit Directiei Judetene pentru Protectia Copilului 1.500 de jucarii reprezentind personaje din seria "Razboiul Stelelor", pentru orfanii Brailei. Aceeasi asociatie a oferit copiilor orfani 4,5 milioane de lei, vizitind totodata 26 de familii sarace din oras care au primit, cu acest prilej, sprijin material considerabil.
Pe de alta parte, studentii Centrului de Pregatire Biblica au adus la Caminul de Batrini apartinind Inspectoratului de Stat pentru Handicapati 50 de pachete cu dulciuri, cumparate din banii lor de vacanta. In acelasi timp, ei i-au colindat pe batrini, aducindu-le speranta si bucurie in suflete. Cincizeci de tineri de la "Diaconia" au mers cu colindul in ziua de Craciun, citiva dintre acestia fiind primiti de primarul Anton Lungu, viceprimarul Radu Musat, presedintele CJ, Aurel Simionescu si vicepresedintele CJ Braila, Adrian Ritzinger. (Marian GHEORGHE)

Comentarii