O seara de vis cu "Madrigal"

luni, 24 decembrie 2001, 00:00
2 MIN
 O seara de vis cu "Madrigal"

Concertul de simbata, de la Biserica "Sf. Treime" – impunator lacas de inchinaciune – a fost, cu siguranta, cel mai pretios dar de Sfintele Sarbatori facut vreodata brailenilor. Grandioasa manifestare, organizata de Centrul de Pregatire Biblica (CPB), Fundatia "Diaconia" si Biserica Crestina Baptista Braila, a reunit sub cupola catedralei de pe strada Belvedere sute de iubitori ai muzicii culte, tineri si virstnici, de credinte diferite, cu totii inchinatori si urmasi ai aceluiasi Dumnezeu. Mai bine de o ora, corul "Madrigal", dirijat de reputatul Marin Constantin, precum si maestrul Ionel Voineag au oferit audientei clipe de neuitat, aducindu-le tuturor celor prezenti in catedrala o particica de Paradis in inimi.
Dupa cuvintul de inceput al prof. Ana Chirila, directorul CPB Braila, a venit rindul prof. univ. Marin Constantin, fondatorul si sufletul "Madrigalului", sa se adreseze brailenilor. Printre altele, maestrul a spus: "Oriunde am mers, ne-a condus credinta… E minunat sa-ti legi sufletul de ceea ce a lasat Dumnezeu, de viitorul omului. Am fost peste hotare de 320 de ori, in aproape 40 de ani de activitate, ducind pretutindeni frumusetea spirituala a romanului de bastina."
Sala Bisericii "Sf. Treime" – de aproape 1.500 de locuri – a fost arhiplina. Edificiul era impodobit de sarbatoare, iar in apropierea corului trona un brad superb, de 10 metri inaltime. Dupa citeva piese romanesti ("Mos Craciun cu plete dalbe", "Buna dimineata", "Domnul Sfint cind S-a Nascut", de Podoleanu, "Dorulet si Domn din cer", de Gh. Cucu, etc.), a venit rindul tenorului Ionel Voineag sa incinte inimile melomanilor, cu "Nascatoare de Dumnezeu", "Ave Maria", de Fr. Schubert, "Anos Dei" si alte piese celebre. Aplauzele nu mai conteneau; practic, intreaga sala era in delir. Totul a culminat cu magnificul "Noel", de Adam, interpretat dumnezeieste de membrii corului "Madrigal".
"Mi-era dor sa cint la Braila. Este 22 decembrie, iar orasul martir Braila este impodobit de sarbatoare", avea sa spuna emotionat, la finele concertului, tenorul Ionel Voineag. Cu lacrimi in ochi, maestrul a adaugat: "Am cintat asta-seara in memoria tatalui meu, care a murit de curind, un om minunat, pe care nu-l voi uita nicicind. Ca si cum ne-ar auzi, sa-l aplaudam, inchipuindu-ne ca nu eu, ci el ar fi cintat acum, aici. Sintem impreuna, oameni de diferite credinte, uniti de spiritul Craciunului, iar acest lucru demonstreaza ca Dumnezeu este Unul, acelasi pentru toti oamenii."
De Sfintele Sarbatori ale Nasterii Domnului, sute de braileni vor fi mai buni, mai fericiti, mai aproape de Pruncul Isus, iar acest lucru se datoreaza si concertului de simbata trecuta – o adevarata binecuvintare pentru mult truditele noastre suflete. (Marian GHEORGHE)

Comentarii