Cine are incredere in "Aura"?

joi, 04 iulie 2002, 23:00
2 MIN
 Cine are incredere in "Aura"?

Lansata ca o veritabila bomba in urma cu doua saptamini, actiunea de infiintare la Iasi a unei veritabile selectionate multinationale de handbal feminin pare sa-si deruleze in continuare programul, asa cum afirma Adrian Pascal, presedintele gruparii HC Aura. Destule sint insa elementele care ramin invaluite in mister, pentru ca initiatorii nu vor sa-si puna adversarii in garda. "Pina nu vom semna contractele nu vom intra in detalii pentru ca avem destule contre, ni se pun piedici si asta pentru ca multi nu suporta afacerea. Saptamina viitoare vom merge cu investitorii la presedintele tarii si la prim-ministru, pentru a le prezenta proiectele" , spune Pascal, care a adaugat ca investitorii (doi americani si un ucrainean) au in vedere afaceri in Romania (transport, agricultura si alimentatie publica) si vor creea 1500 de locuri de munca. Conform celor declarate de Pascal, la intocmirea lotului mare (care ar urma sa sustina doar jocuri de pregatire si demonstrative) lucreaza acum specialisti din Suedia, Olanda si Danemarca, intregul staff cuprinzind un total de cinci antrenori, cinci translatori, trei medici si opt organizatori. Nici din partea romana nu vor lipsi tehnicienii, numele rostite fiind cele ale lui Bogdan Macovei (fostul selectioner al Romaniei, in prezent antrenor la o echipa masculina in Macedonia), Dan Constantinescu (ultima data instalat in postul de director tehnic al echipei masculine iesene) si Jean Lupan (ultimul antrenor la CSM Iasi, care ar fi propus pentru functia de tehnician al echipei de tineret). Paradoxal, nici acestia din urma nu sint prea increzatori in proiectul pus pe tapet de Pascal, un proiect care prevede utilizarea unui buget fabulos, de trei milioane de dolari. "Nu stiu multe despre asta si nu vreau sa comentez. Eu am mai lucrat cu Adrian Pascal si ma abtin sa mai spun ceva. Oricum, pina nu vad nu cred" , ne-a declarat prof. Constantinescu. Pozitia lui Jean Lupan pare identica si procentul de neincredere il bate clar pe cel care ar gasi ca viabila reusita acestei actiuni. Daca lucrurile ar evolua favorabil, "Harlem"-ul initiat de Adrian Pascal si-ar incepe pregatirile in strainatate si ar ajunge pe 27 august la Iasi, unde, la inceputul lui septembrie, este prevazuta o dubla intilnire cu selectionata Rusiei. (L.M.)

Comentarii