Halagian la FC Arges

marți, 28 august 2001, 23:00
1 MIN
 Halagian la FC Arges

Tehnicianul Florin Halagian a declarat, ieri, ca a ajuns la o intelegere cu conducerea gruparii FC Arges pentru preluarea postului de antrenor principal al echipei pitestene. "Inca nu am semnat contractul, dar avem timp si pentru acest lucru in urmatoarele doua saptamini. In principiu ne-am inteles ca eu sa conduc echipa pina la finalul acestui sezon", a declarat Halagian, care a mentionat ca ii va pastra ca antrenori secunzi pe Mihai Zamfir si Vasile Stan. Halagian a spus ca obiectivul sau este clasarea formatiei pitestene cel putin in primele zece locuri ale clasamentului Diviziei A si a adaugat ca va conduce primul sau antrenament la FC Arges.
Consiliul de Administratie al gruparii pitestene a decis, luni, revenirea lui Nicolae Dobrin, antrenorul principal, la functia de consilier tehnic, precum si sistarea platilor ratelor contractuale ale jucatorilor pina cind echipa va ajunge la zero in clasamentul adevarului. Dupa primele patru etape ale Diviziei A, formatia FC Arges Dacia ocupa pozitia a 15-a a clasamentului cu un punct, inregistrind un rezultat de egalitate si trei infringeri si minus cinci in clasamentul adevarului.

Comentarii